Două femei din municipiul Petroșani i-au pus gând rău unei prietene întoarsă de la muncă din Elveția, după ce au auzit că are mulți bani.
Au invitat-o la ele la o cafea și au glumit pe seama faptului că ar putea fi jefuită, lucru care s-a și întâmplat în cele din urmă. Victima a fost trimisă până la un magazin iar una dintre prietene își instruise fratele cum s-o jefuiască. Astfel, bărbatul i-a furat „elvețiencei” poșeta cu un IPhone, 4.600 franci elvețieni, 520 dolari și 280 euro. Deși nu a recunoscut tâlhăria, iar sora acestuia a încercat să o intimideze pe victimă pentru a nu-i reclama fratele, tânărul de 20 de ani, din Petroșani, a fost acuzat și trimis în judecată de procurori. Judecătoria Petroșani l-a condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. Totuși, individul nu va scăpa de pușcărie iar în acest moment se află închis în Penitenciarul Aiud, pentru că are un alt dosar de tâlhărie în faza de judecată. (M.Gânju).
Raportat la evenimentul nefericit petrecut în comuna Pui, în care au fost implicați angajați ai…
Un incident tensionat ar fi avut loc vineri, 30 octombrie 2026, în sediul Primăriei comunei…
Anunțul a fost făcut astăzi de Nistor Laurențiu - Președintele Consiliului Județean Hunedoara Maria Ștefanie…
Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Hunedoara au desfășurat, la data de…
Poliția Municipiului Lupeni a fost sesizată, la data de 29 octombrie a.c., cu privire la…
Decizia taxării parcărilor din zona Policlinicii a fost luată pentru că: 🅿️de multe ori, mai…