Categories: ComunitateFlash

Minori exploataţi sub nasul autorităţilor

Dana Istudor

Copii care abia au rostit primul cuvânt sunt obligaţi de propriii părinţi să cerşească, în orice condiţii, pentru ca ei să aibă bani, de cele mai multe ori, pentru ţigări şi băutură. Forţaţi să stea în cele mai umilitoare poziţii pe timp de ploaie, caniculă sau ger, mulţi dintre aceşti prunci sfârşesc prin a se îmbolnăvi grav şi, deşi sunt întâlniţi la câţiva paşi de sediul principalelor instituţii, nimeni dintre cei responsabili nu-i văd, se fac că nu-i văd, ori pur şi simplu, nici nu le pasă. Realitatea de pe străzi nu este observată din spatele perdelelor dantelate şi a birourilor de către cei plătiţi să o vadă.

Trăieşte de pe urma banilor strânşi de micuţi

Fie că este caniculă ori plouă torenţial, aproape zilnic în Petroşani, copilaşii sunt îngenunchiaţi de părinţi, pentru a stârni mila trecătorilor. Locul este ales cu atenţie, în preajma unei biserici din centrul localităţii, pentru că zona este intens circulată, iar oamenii sunt mai uşor de înduplecat ca să bage mâna în buzunar. Unii dintre ei de-abia au învăţat să vorbească, iar în loc de mamă ştiu perfect să spună: „mă ajuţi şi pe mine?” Pentru a strânge cât mai mulţi bani o mamă a ieşit cu trei copilaşi la cerşit. Este „calificată” şi trăieşte de pe urma banilor adunaţi de micuţi de ani de zile. Aşezaţi pe betonul rece, copiii au impactul scontat şi primesc repede de la trecătorii miloşi câte o bancnotă. Mama le ia la fel de repede şi le bagă în buzunar, pentru ca oamenii să nu vadă fişicul de bani. Evită să-şi strige povestea, impactul creat de micuţi este suficient, iar banii primiţi de ei sunt cu mult mai mulţi decât ea ar putea scoate într-o săptămână de cerşit.

Nepăsare

Deşi este oră de vârf, mulţi oficiali din cadrul municipalităţii trec fără ca măcar să le pese de peisajul din jurul lor. Aruncă o privire către copii, dar atât şi nu se simt lezaţi sau deranjaţi că un asemenea tablou creează o impresie proastă celor care vin în „capitala” Văii Jiului. Pentru că micuţii încep să tremure din cauza betonului rece pe care sunt aşezaţi, încercăm să o convingem pe femeie să-şi ducă pruncii la adăpost, dar este deranjată şi devine violentă. „Vă e ciudă că fac bani mulţi. Ştiu eu că vreţi să-mi luaţi locul. Nu au nimic băieţii, lasă-i acolo, că nu e frig. Nu aveţi voi treabă, că nu-s copiii voştri”, strigă cea care îşi exploatează propriii micuţi. Mai spune că nimeni nu a deranjat-o înaintea noastră, deşi cerşeşte de multă vreme împreună cu băieţelul. „Nu au venit poliţiştii să-mi facă poze şi aţi venit voi. Toţi mă lasă în pace, numai voi nu”, mai spune printre înjurături femeia. Legea îi pedepseşte pe cei care profită de pe urma propriilor copii chiar cu închisoare de la unu la cinci ani şi interzicerea unor drepturi. Din păcate, cel puţin la Petroşani, aceste prevederi par doar o hârtie mâzgălită.

O problemă pentru Vale

Un raport al Direcţiei Pentru Protecţia Copilului Hunedoara arată încă din 2007 că în judeţ există o problemă serioasă în privinţa minorilor exploataţi prin cerşit. „Cerşetoria a devenit o afacere şi constituie o sursă de supravieţuire nu numai pentru copiii străzii, cât şi pentru familiile care îşi folosesc în acest scop propriii copii. Pericolele la care sunt supuşi minorii care cerşesc sunt foarte multe. De la frigul şi căldura extremă, riscul de accidentare şi îmbolnăvire, până la violenţele verbale şi fizice şi multe alte situaţii ce pot pune în pericol sănătatea şi integritatea fizică şi morală a copiilor”, se arăta în raportul DGASPC Hunedoara.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

6 ore ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

6 ore ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

6 ore ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

21 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile spun că o­mul urlă de dimineața până seara, iar motivul real din spatele acestei…

o zi ago