Vineri, un minor de 14 ani din Romos și-a înjunghiat bunica, în urma unor discuții aprinse pe care le-a avut cu aceasta. Femeia a supraviețuit dar, a fost dusă de urgență la spital.
Incidentul a avut loc în jurul orei 17.00. Femeia, în vârstă de 72 de ani, era acasă cu băiatul și încerca să îl convingă să își facă temele și să își dea interesul mai mult pentru școală. Insistențele ei l-au supărat atât de tare pe minor încât acesta a mers în bucătărie și a pus mâna pe un cuțit cu care a înjunghiat-o pe femeie, o singură dată, în zona intercostală stângă. Vecinii au alertat autoritățile, care au sosit imediat la fața locului și au constatat că băiatul este vinovat de cele petrecute. Bunica a fost transportată inițial la Spitalul Municipal Orăștie și de acolo, transferată la Deva. Conform datelor furnizate de managerul Spitalului Județean Deva, Călin Laza, ”aceasta a suferit o intervenție chirurgicală, în urma unei lovituri destul de puternice. În prezent, starea ei este stabilă, dar, în urmă cu o oră, a fost trimisă spre Timișoara pentru continuarea tratamentului și, dacă se impune, pentru o altă intervenție chirurgicală.”
Deocamdată, băiatul de 14 ani este reținut la un centru de minori din Deva, fiind acuzat de tentativă de omor. Urmează ca procurorii să ia o hotărâre în privința lui, dosarul fiind înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara.
Afacere din speculă într-o regiune din județ, unde se fac bani frumoși de pe urma…
Prof. Lucia Muntean, autorul mai multor cărți destinate educației copiilor Pentru că de Ziua Internațională…
Andrei C., din Petroșani Pentru că este acuzat că a lovit un câine al străzii,…
Contul unui medic veterinar hunedorean a fost spart de hackeri pentru a fi folosit în…
Un bărbat de 46 de ani din municipiul Vulcan este acuzat că ar fi înşelat…
Magdalena Șerban Spitalul Municipal Brad a mai rezolvat o doleanță a comunității, și anume posibilitatea…
View Comments
Ati cam gresit, mai verificato.va informatiile.inainte sa publicati cv
Oricum, e ceva grav. Cu ce au gresit ziaristii ? Nu si-a injunghiat Bunica ?