ActualitateFlash

Ministrul Tineretului şi Sportului răspunde unei scrisori deschise făcută publică de primarul Devei

gabi-szabo
Oana Mihnea

Primarul municipiului Deva, Petru Mărginean, a făcut publică o scrisoare deschisă adresată lui Victor Ponta, prin care îi solicită acestuia să renunţe la o aşa zisă iniţiativă a premierului de a muta Centrul olimpicnde pregătire algimnastelor junioare de la Deva la Snagov.
„Nu mi se pare normal ca Victor Ponta, fără o consultare prealabilă, să promită că va muta centrul sportiv la Snagov. Asta ar însemna ca totul să se învârtă în jurul Capitalei şi Deva să piardă ceva de valoare. Oraşul nostru respiră prin gimnastică, este mândria întregului oraş şi ne dorim să funcţioneze în continuare aici. Mi se pare inadmisibil ca, într-o notă dictatorială, să spui că desfiinţezi ceva şi muţi în altă parte. Gimnastica nu este nici a lui Victor Ponta, nici a antrenorilor, nici a vreunui partid politic. Mai mult, nu poţi face astfel de promisiuni, doar ca să aduci înapoi doi antrenori. Cert este că nu vom renunţa atât de uşor şi vom face tot posibilul ca centrul sportiv să rămână la Deva“, a declarat, ieri, în conferinţă de presă, Petru Mărginean, primarul municipiului Deva.

Ministrul Gabriela Szabo: Este o neînţelegere. Nu s-a pus nici un moment problema mutării Centrului olimpic al gimnastelor junioare de la Deva!
Contactată de MESAGERUL HUNEDOREAN, pentru a lămurii situaţia făcută publică de primarul Devei, ministrul Tineretului şi Sportului, Gabriela Szabo, a dezminţit categoric informaţia lansată de primarul Petru Mărginean, precizând că nu s-a pus nici un moment problema mutării Centrului olimpic, unde se pregătesc gimastele junioare, de la Deva.
„În primul rând, premierul Victor Ponta a salutat revenirea antrenorilor Octavian Belu şi Mariana Bitang la cârma lotului olimpic feminin de gimnastică. Cu acel prilej, primul ministru a precizat că vrea să ofere Fundaţiei sportive a marilor campioni ai României, prin RA-APPS, o vilă de la Snagov, în care să-şi desfăşoare activitatea respectiva fundaţie, care în prezent nu are sediu. Deci, nici nu a fost vorba un moment de lotul gimnastelor junioare de la Deva. Mai mult, pentru ca lucrurile să fie clare, doresc să subliniez că nici primul ministru, nici Ministerul Tineretului şi Sportului nu pot decide unde se pregătesc sportivii dintr-un lot sau altul. Doar federaţiile de specialitate pot decide acest lucru, ele fiind singurele care au putere de decizie în acest sens. Ministerul, prin Guvernul României, doar susţin, financiar şi prin alte mijloace, activitatea loturilor naţionale şi olimpice ale României, pe baza de proiecte. În ce priveşte informaţia făcută publică de primarul din Deva, cred că este vorba de o neînţelegere,  sau de o intoxicare, având în vedere  că ne aflăm în campanie electorală”, a declarat Gabriela Szabo, ministrul Tineretului şi Sportului.

One thought on “Ministrul Tineretului şi Sportului răspunde unei scrisori deschise făcută publică de primarul Devei

  • E bine ca centrul ramane la Deva. Pe antrenori nu-i cunosc dar profesorul Liga si colectivul condus de el este unul foarte competent.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura