Sport

Ministrul Stroe, despre revenirea spectatorilor în tribune

Ministerul Tineretului şi Sportului aş­teap­tă ca numărul victimelor pandemiei de coronavirus să fie în descreştere pentru a aplica protocolul pus la cale în ultima perioadă.
Ministrul Ionuţ Stroe (foto) susţine că a fost deja pus la punct un plan privind modul de organizare a competiţiilor cu su­porteri în tribună, însă acest lucru depinde de cifrele pandemiei de coronavirus.
„Toată lumea îşi doreşte reluarea com­pe­tiţiilor cu spectatori, dar m-aş hazarda dacă aş oferi acum o perspectivă, pentru că de­pindem de cifrele pandemiei. Dacă ele vor descreşte putem avansa acest scenariu. Avem în momentul de faţă prefigurat un mod prin care să definim pentru toţi or­ga­nizatorii de competiţii cum s-ar putea des­fă­şura aceste meciuri cu spectatori. Va fi ceva progresiv, evident că va fi ceva care stabileşte un control observaţional şi un triaj epidemiologic, cu măsurarea tem­pe­raturii. Acest mod va fi bazat pe rezervare prealabilă. Practic, toate locurile care vor fi oferite publicului vor fi controlate printr-un sistem electronic. Deci, toate stadioanele şi sălile care vor beneficia de acest sistem vor trebui să fie mapate din punct de vedere digital, astfel să conturăm foarte bine cine unde stă şi distanţarea socială. Evident că vom fi foarte atenţi la modul cum se vor aduna şi vom realiza accesul oamenilor în tribune şi modul în care vor părăsi tribunele. Avem pregătite aceste lucruri. Tot ce ne trebuie sunt nişte cifre micuţe. Sper să se întâmple anul acesta”, a spus ministrul Tineretului şi Sportului.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura