ActualitateFlash

Ministrul Răzvan Cuc: Lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva nu rămâne un muzeu

 

         Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj-Deva va fi preluat de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), care va face în regie proprie lucrările ce trebuiau executate în cele 10 zile de către constructorul spaniol, astfel încât traficul să fie deschis, a declarat, ieri, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc (foto).
        Trebuie decolmatate şanţurile
Ministrul a adăugat că în paralel se va îndrepta penal împotriva consultantului şi a managementului CNAIR, care a făcut plăţile şi nu a trimis CESTRIN-ul să verifice calitatea lucrărilor.
„Autostrada – am văzut că s-au grăbit unii să spună că va rămâne muzeu – nu va rămâne muzeu, pentru că ce trebuia făcut în cele 10 zile vor intra cei de la CNAIR şi vor lucra cu utilajele proprii, adică gardul perimetral şi decolmatarea şanţurilor astfel încât lotul să fie deschis fără nicio problemă. Şi repet: cred că a venit momentul să stăm şi noi un pic verticali şi să nu mai facem tot felul de concesii pentru unele firme care din păcate în loc să vină cu o armată de utilaje şi de muncitori, vin cu o armată de avocaţi şi încearcă să găsească tot felul de chichiţe avocăţeşti“, a afirmat Răzvan Cuc, într-o conferinţă de presă. Acesta a subliniat că nu se va da drumul la trafic pe Lotul 3 până nu se vor decolmata şanţurile ca să se scurgă apele şi nu se vor monta garduri, pentru ca animalele să nu poată pătrunde pe autostradă. „Nu deschidem lotul până nu decolmatăm şanţurile ca să se scurgă apele, şi gardul perimetral, să ne trezim cu un câine sau alt animal pe autostradă. Nu pot da drumul la un lot de autostradă fără elementele de siguranţă. Niciodată nu o să fac lucrul ăsta. Poate să zică oricine, orice“, a subliniat ministrul.

     Au fost identificate 60 de neconformităţi

La rândul său, directorul general al CNAIR, Sorin Scarlat, a precizat că pe acest lot de autostradă au fost identificate 60 de neconformităţi, fapt care ar putea constitui un record, însă a dat asigurări că se poate circula pe el.
„Sunt probleme de calitate pe acest lot. Noi dorim să obţinem un produs pe care l-am plătit sau îl plătim, în nişte condiţii. Nu pot să plătesc o lucrare la un anumit nivel de calitate şi să găsesc altceva. Se poate circula pe ea. În momentul în care vor fi finalizate toate lucrările de taluze, şanţuri, colectare şi evacuare a apelor, garduri de protecţie, se poate circula pe această autostradă. Dar vreau să vă spun un lucru. Contractul spune clar: trebuie să finalizeze contractul. Or, domnul constructor a încercat să forţeze recepţia lucrării ca perioada de penalităţi să se diminueze. El era conştient că pe data de 12 august, când a solicitat această recepţie nu erau lucrările finalizate. Nu putem să admitem faptul că încearcă ca dintr-o excepţie care este reglementată prin regulamentul de organizare şi funcţionare a comisiilor de recepţie să facem o regulă, în sensul că lucrările care trebuie executate şi sunt în contract să le trecem pe anexa la procesul verbal de recepţie. Asta a fost poate o cutumă, dar nu putem să admitem aşa ceva, să facem dintr-o excepţie o regulă“, a menţionat Scarlat.
Ministrul Transporturilor a susţinut că va face plângere penală împotriva consultantului, dar şi împotriva conducerii CNAIR.
„Consultantul e primul care a greşit, pentru că el şi-a asumat hârtiile. El a dat hârtiile semnate, ştampilate, la companie: totul e ok. Noi le-am luat, pentru că dacă eu am un contract cu dvs. şi dvs îmi livraţi un serviciu, eu pornesc de la premisa că primiţi nişte bani pentru acea consultanţă şi îmi livraţi documentele viabile. Noi acum am trimis CESTRIN tocmai pentru că avem nişte elemente vizavi de această autostradă care ne-au fost semnalate de foarte multe persoane’’, a declarat ministrul Transporturilor.
Potrivit acestuia, contractul pentru execuţia Lotului 3 al autostrăzii Lugoj-Deva este plătit în proporţie de 94 la sută, dar a fost trimisă o factură de penalităţi de 73 de milioane de lei, „care va fi încasată cu siguranţă“.
„Mai avem garanţia de bună execuţie de 58 de milioane de lei şi a mai fost deschisă o factură de penalităţi de 6,3 milioane de lei. Urmează să se calculeze perioada de întârziere a contractului. După această calculaţie, vom vedea câte zile de întârziere are antreprenorul şi vom emite altă factură de penalităţi pentru nerespectarea termenului de execuţie“, a subliniat ministrul.

    „Nu fac recepţii cu iz electoral“

Şeful de la Transporturi a adăugat că lotul trebuie să intre practic în posesia CNAIR, pentru a putea executa lucrările rămase.
„Eu nu fac recepţii cu iz electoral: ‘Hai să deschidem repede autostrada, nu contează care sunt consecinţele“. Nu o deschidem repede acum, pentru că au făcut-o alţii în 2014 şi am văzut ce s-a întâmplat. Eu am solicitat CNAIR să facă recepţia în termenii legali şi cei mai benefici pentru statul român. Aşa că ei vor prelua autostrada şi vor face lucrările, care durează două-trei săptămâni, dăm drumul la trafic şi restul lucrărilor le vom face sub trafic“, a susţinut Cuc.
Întrebat câţi kilometri de autostradă vor fi daţi în total în circulaţie până la finele anului, ministrul Transporturilor şi-a menţinut estimarea de circa 100 de kilometri.(Adriana Năstase)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura