Nicolle Ebner
Ministerul Educaţiei a modificat procedura de evaluare a cadrelor didactice. Astfel, pe lângă autoevaluare şi evaluarea făcută de directorul unităţii şcolare, cadrele didactice vor trebui să mai obţină un al treilea calificativ şi din partea consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ, în faţa căruia vor susţine un interviu.
Un „F.B.” înseamnă un salariu mai mare
Potrivit inspectorului şcolar general adjunct, Simion Molnar, introducerea interviului în procedura de evaluare a cadrelor didactice este o noutate, iar ordinul ministrului primit ieri dimineaţă a fost trimis tuturor unităţilor de învăţământ din judeţ, astfel încât, dascălii să aibă timp să se pregătească pentru această nouă încercare. Rezultatele evaluării au consecinţe în planul salarizării şi al contractului de muncă. În cazul calificativului general “satisfăcător”, salariul profesorului va rămâne la nivelul anterior, până la următoarea evaluare; obţinerea calificativului general “bine” şi “foarte bine” va conduce la majorări salariale. Calificativul “nesatisfăcător” necesită înscrierea obligatorie a cadrului didactic respectiv, într-un program de formare adecvat pentru corectarea punctelor slabe identificate. Procedura de evaluare a profesorilor se realizează în două etape: autoevaluarea, evaluarea colegială şi de către conducătorul unităţii şi a doua etapă-interviul, susţinut în faţa Consiliului de Administraţie al unităţii de învăţământ, care, pe baza dovezilor prezentate, va stabili calificativul final.
Paradoxal, evaluarea cadrelor didactice nu pune accent pe valoarea şi profesionalismul muncii la clasă, ci pe documente care atestă doar activitatea extraşcolară (proiecte, parteneriate, studii, articole, lucrări publicate etc.).
Gurile rele din regiune povestesc pe la colțuri că fostul șef al unei instituții de…
Prof. univ. dr. Sorin Mihai Radu, rectorul Universității din Petroșani Pentru organizarea unei conferințe internaționale…
Dănuț B., din Vulcan Pentru că a fost trimis în judecată pentru mai multe infracțiuni…
Reorganizarea ANAF în județul Hunedoara, parte a unui proces național, vizează reducerea drastică a sediilor…
O clipă de neatenție și un mesaj primit pe telefon au fost suficiente pentru ca…
Un tânăr din Petroșani, supărat că iubita l-a părăsit, a crezut că se poate dragoste…