Sport

Ministrul Eduard Novak este optimist în ce priveşte revenirea spectatorilor pe stadioane

Ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, (foto), a declarat recent că redes­chi­derea stadioanelor pentru suporteri va fi po­sibilă într-un anumit procent din capa­ci­tatea arenelor peste 2-3 luni, autorităţile luând în calcul şi deciziile celorlalte state în această privinţă.
„Presiunea este din ce în ce mai mare. Din partea mea ar putea să se întoarcă su­por­terii şi mâine. Dacă vedem însă exem­plele de afară, nu este încă deschis nimic şi cumva trebuie să ne raportăm la ce se în­tâmplă afară. Haideţi să o luăm pas cu pas. Prima oară ne zbatem să trecem de la tes­tele PCR la cele antigen, ca să uşurăm puţin bu­getele structurilor sportive şi federaţiilor, iar mai târziu, peste două-trei luni, în funcţie de cum va evolua pandemia, poate reuşim într-un procent să readucem spectatorii înapoi.
Cunoaşteţi foarte bine cum este fotbalul. La teatre nu o să se strângă niciodată spec­tatorii în primul rând şi să ţipe la actori. La fotbal este puţin diferit şi cred că oamenii care lucrează şi analizează astfel de com­portamente ştiu foarte bine de ce au luat această decizie. Dacă noi am fi ultima ţară din Europa care nu ar avea deschis, aş în­ţelege, dar trebuie să vedem ce se întâmplă şi în Europa şi să ne raportăm la ce se în­tâmplă acolo”, a declarat Novak.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura