Ministrul delegat Lucia Varga: „Barajul de la Mihăileni va fi pus în funcţiune în doi ani”

Sorina Popa

Ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Lucia Varga (foto), a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă la Deva, că barajul de la Mihăileni va fi finalizat în doi ani de acum încolo.

La anul, se rezolvă cu strămutaţii
„Anul acesta vom aloca un milion de lei pentru lucrări la podul peste baraj şi evacuatorul de ape, iar pentru montajul echipamentelor hidromecanice mai e nevoie de 4,2 milioane de lei. La anul, vom rezolva problema strămutărilor. E vorba de 60 de gospodării care mai trebuie strămutate de acolo. În doi ani, vrem să dăm în folosinţă investiţia, pentru că aceasta a început în urmă cu 25 de ani, e mult prea mult, totuşi”, a declarat Lucia Varga. Ministrul a afirmat la Deva că investiţia de la Mihăileni face parte dintr-un grup de 70 de lucrări începute, dar neterminate, care vor primi finanţare pentru finalizare şi punerea în folosinţă.

Cu rol de atenuare a viiturilor
Decizia construirii barajului de la Mihăileni a fost luată în 1984. Lucrările efective au început în 1987 şi s-au derulat într-un ritm alert, până în 1990. După Revoluţie, s-au găsit din ce în ce mai greu bani pentru investiţie, guvernul rezumându-se să dea doar bani pentru operaţiuni de conservare. Acumularea de la Mihăileni are ca rol principal atenuarea viiturilor produse pe Valea Crişului Alb, zonă în care, aproape în fiecare primăvară, se produc revărsări de ape. Lacul de acumulare va absorbi o reţea de pârâuri care se întinde pe 4.000 de kilometri pătraţi, va avea o capacitate de peste 10 milioane de metri cubi, un luciu de apă de aproape 110 hectare şi o lungime de 4,5 kilometri. Pe de altă parte, din acest lac se va furniza apă potabilă pentru comuna Crişcior şi municipiul Brad, iar digul va avea şi o turbină pentru producerea de energie electrică.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Dar cu cine finalizati barajul,daca SOCOT S.A.Tg.Mures-Santier Mihaileni si-a disponibilizat 99 % din personal?
    Aduceti cumva vreo firma de casa u.se.le.?

  • Probabil ca SOCOT va reangaja o parte din personalul disponibilizat pe baza de contract cu durata determinata. Sau poate aduce oameni de pe la alte lucrari.

Recent Posts

Suntem în teren! Intervenim pentru înlăturarea efectelor furtunii care a lovit Hunedoara în această după-amiază şi seară

Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…

2 zile ago

REȚINERE ȘI ORDIN DE PROTECȚIE ÎNTR-UN CAZ DE AGRESIUNE SEXUALĂ ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…

2 zile ago

Doi polițiști din Uricani au salvat viața unui copil de doi ani!

Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…

2 zile ago

Ziua Minerului, marcată în Valea Jiului

Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…

2 zile ago

GURA LUMII

  Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o an­gajată și-a făcut…

2 zile ago

BULINA ALBĂ

Vasile Laurențiu Sorin, pensionar miner din Petrila, pasionat de fotografie Pentru expoziția „365 de portrete…

2 zile ago