Din mina de cărbune a ajuns în faţa şevaletului şi impresionează, atât în ţară, cât şi în străinătate cu talentul său. Poeţi francezi i-au cerut să le ilustreze volumele de poezii, însă petrileanul nu s-a îmbătat cu apă rece. A căutat să se perfecţioneze, a căutat să înveţe şi să dovedească multora că niciodată nu e prea târziu să-ţi îndeplineşti un vis.
Petru Ilie Birău (foto, 49 de ani), un miner din satul Cimpa-Petrila, şi-a investit toţi banii primiţi, după ce a fost disponibilizat din minerit, în studii, a devenit pictor şi profesor de desen, a făcut masterul şi acum este pe cale de a-şi finaliza doctoratul în arte.
Petru Birău s-a căsătorit imediat după terminarea liceului şi avea nevoie de bani pentru întreţinerea familiei. Aşa că s-a orientat, mai mult forţat, către un loc de muncă bine plătit, iar cum în Valea Jiului toată lumea trebuia să muncească în minele de cărbune, şi el a făcut la fel. A fost miner 21 de ani la Exploatarea Minieră Petrila, însă nu a renunţat la artă. „Pictam în timpul meu liber, dar nu prea puteam să mă ocup de treabă, după ce ieşeam din şut. De abia mă obişnuiam cu lumina zilei. Totuşi, am pictat mult în concedii şi chiar am avut lucrări expuse la saloane de artă din Cluj, Deva şi Petroşani. Pe unele dintre ele am fost obligat să le vând, pentru că m-au impresionat cei care le vroiau în colecţia lor personală. Banii primiţi au fost puţini, dar nu le-am vândut pentru bani”, spune fostul miner.
A vrut să-şi împlinească visul, să ajungă un pictor adevărat şi s-a înscris la facultate. Astfel, a ajuns student la Facultatea de Pedagogia Artelor Plastice şi Decorative din Târgu Jiu, unde s-a remarcat imediat. După absolvire şi-a spus că nu este îndeajuns şi a urmat un program de master, iar mai apoi de doctorat. Petru Birău a fost unul dintre cei mai apreciaţi studenţi, iar drept recompensă pentru dorinţa sa de a-şi realiza visul, profesorii universitari i-au acordat, la absolvire, Placheta Universităţii „Constantin Brâncuşi” Târgu-Jiu, pentru rezultate deosebite obţinute în activitatea studenţească.
Vorbesc cârcotașii prin târg că un edil din zonă face bani pe ultima sută de…
Corneliu Birtok-Băneasă, de la Asociația Corneliu Group Pentru că Asociația pe care o conduce participă…
A.S., din municipiul Deva Pentru că a fost acuzat că și-a snopit în bătaie nevasta.
În ultima perioadă au apărut tot felul de informații, false, cum că stadionul de la…
Bătăușul în vârstă de 47 de ani a fost condamnat la aproape doi ani de…
Escrocii, sub pretextul că verifică instalația de gaze, au plecat din locuința hunedorencei cu 22.000…