Sport

Minerul în ascensiune, Mureşul în cădere

Ciprian Marinuţ

Derby-ul hunedorean din Liga secundă, câştigat de Minerul Lupeni cu 2-0 în faţa Mureşului Deva a semănat cu un meci de box între pugilişti de categorii diferite. Cu un plus de forţă, gabarit, tehnică şi voinţă, echipa din Lupeni a părut un colos de la „supergrea”, care s-a distrat cu un adversar inferior ca şi calibru şi lipsit de vlagă şi voinţă.

Valoarea a ieşit la… suprafaţă

Se spune că terenul acoperit de zăpadă anulează diferenţele de tehnică şi talent între jucători şi îi favorizează pe cei muncitori şi ambiţioşi, însă s-a văzut din start că Minerul e „vioara întâi” a partidei disputate sâmbătă, la Lupeni. Plusul de valoare şi ştiinţă a fotbalului celor opt noi titulari din trupa antrenată de Petre Gigiu a ieşit la suprafaţă, în ciuda condiţiilor grele de joc. Dominarea minerilor a fost evidentă, mai ales că Mureşul a dat senzaţia că, pe lângă că e modestă, nici nu are motivaţie să se angajeze într-un război total şi periculos. „Am arătat ca o echipă lipsită de vlagă şi de motivaţie, fără foame de rezultat, deşi avem o situaţie complicată în clasament, care ar trebui să-i oblige pe jucători să dea totul în teren”, a spus după meci, Gică Barbu, antrenorul Mureşului.

Puşi la pământ de două ori

Pe aceste coordonate, minerii au controlat autoritar prima repriză şi au marcat de două ori. Deschiderea scorului a fost semnată de Robert Cristian, cu un şut plasat din interiorul careului mare, după o centrare de pe partea opusă a lui Corcoveanu. După alte câteva mari ocazii, Minerul şi-a dublat avantajul, în urma unui corner executat de Mircea Gheorghe, la care fundaşul N. Cîmpeanu (27) a reluat cu capul aproape de vinclu. Cu două goluri avantaj, Minerul şi-a permis să joace şi pentru public şi a scos de la naftalină execuţii tehnice şi combinaţii de efect, care însă au rămas fără rezultat concret pe tabelă.

Jocul a rămas tot la discreţia gazdelor şi după pauză, deşi Mureşul a fost ceva mai prezentă şi chiar a încercat să pună probleme în ultimele 10-15 minute.

MINERUL LUPENI – MUREŞUL DEVA 2-0 (2-0)

Au marcat: R. Cristian (8), N. Câmpean (27)

Minerul: Pascal – Em. Popa, N. Câmpean, Kalai, Corcoveanu – Omoduemuke, R. Cristian, M. Gheorghe, Pepenar (’90 B. Costea) – Itu (cpt.) (’78 Cr. Diaconescu), Hebga (’59 Gideon). Antrenor: Petre Gigiu

Mureşul:C. Moldovan – Ad. Cîmpean, Sătmar, Dosan, Kelemen (’76 Moca) – Golguţ, Grigoruţă (’63 Furdean), Petresc, J. Vajda (cpt.) – Târnoveanu, Bajko. Antrenor: Gică Barbu

Stadion: Minerul; Spectatori: 700

Arbitru: Lucian Rusandu (Sf. Gheorghe)

Asistenţi: Gabriel Dan şi Flaviu Damaschin (ambii din Timişoara)

3 comentarii la „Minerul în ascensiune, Mureşul în cădere

  • MINERUL LUPENI NU ERA EKIPA AIA CU FOTBALISTI „CURAJOSI” , CU „FUNDASI” TALENTATI PE LANGA JUCA CATE UNUL „VARF IMPINS”..???>>>
    ,

  • lasa-te,NEA GICA BARBU !!!,DU-TE INAPOI CU TOT CU JUCATORII TAI.MAI LASA CIOLANU DE LA AGRO!!!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura