Sport

Minerul „scârţăie” şi vrea întăriri

Minerul Lupeni a dezamăgit în primul amical susţinut la finalul săptămânii, fiind învinsă cu 4-1 de CFR Simeria, dar s-a revanşat în a doua partidă, când s-a impus cu scorul de 3-1, acasă, în faţa Minerului Mătăsari. Oficialii lupilor negri spun că vor creşte potenţialul echipei prin transferul unor jucători de la Pandurii Tg. Jiu.

Rezultate în alb şi negru
Minerul a deschis scorul în meciul de la Simeria prin ex-corvinistul Robert Cristian (30), dar CFR a egalat înainte de pauză prin reuşita lui Goronea (40). Feroviarii au rezistat mai bine căldurii de la ora meciului şi au prins viteză în repriza secundă, când au marcat trei goluri consecutive. Ciprian Pepenar în minutele 55 şi 60 a dus scorul la 3-1, iar golgheterul Daniel Dăscălescu (75) a stabilit scoul la 4-1, din penalty. Trupa antrenată de Ionel Augustin şi-a spălat păcatele în partida de a doua zi cu Minerul Mătăsari pe care a câştigat-o cu 3-1 prin golurile marcate de Lăcătuşu, Gabi Marin şi Koko.
 Îngrijorat de fluctuaţiile echipei, preşedintele Mihai Basarab spune că se aşteaptă undă verde de la Marin Condescu pentru transferul unor jucători de la Pandurii Tg. Jiu. „Suntem la mâna lui Condescu. Sperăm să ne dea un răspuns cât mai rapid pentru că trebuie să ne definitivăm lotul de jucători, aducând fotbalişti valoroşi”, a declarat Mihai Basarab. Tătar, Pleşca şi Rada sunt jucătorii de la Pandurii pe care antrenorul Minerului, Ionel Augustin, îi vrea la Lupeni.

Victorii la scor
În alte două partide disputate în week-end, FC Hunedoara a dispus, în deplasare, de Dacicus Orăştie cu 3-0 prin golurile marcate de Doroi şi Siviu Boloş (2), iar Club Jiul a învins cu 6-0 pe Minerul Uricani. (C.  Marinuţ)

One thought on “Minerul „scârţăie” şi vrea întăriri

  • minerul a jucat repriza a doua cu rezervele ca sa fie vazuti la treaba de antrenor, nu mai ridicati statui ca si-o iau in cap si iara ramanem pe langa liga a doua cu buzele umflate

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura