Mineritului din Valea Jiului i s-a pus cruce?

Maximilian Gânju

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Costel Avram (foto), a declarat ieri că, a avut o discuţie cu un oficial din Ministerul Economiei, care i-a precizat că actualul Executiv a decis să treacă pe plan secund resursele interne de huilă, ceea ce înseamnă că industria din Vale va dispărea în următorii ani. Iar asta înseamnă că circa 8.000 de mineri ar urma să rămână fără pâinea zilnică, la care se mai adaugă alte zeci de mii de persoane, care sunt în întreţinerea acestora sau din sectoare de activitate care lucrează exclusiv pentru minerit.
Propunerea exista în lucru încă de acum câteva luni, la ministerul care patronează Compania Naţională a Huilei, însă Avram spune că este aproape sigur că va deveni certitudine, dacă nu se va acţiona imediat. „Cineva din MEC m-a sunat şi mi-a spus că în strategia energetică a ţării, huila indigenă devine resursă marginală. Este aproape sigur că extragerea huilei din Valea Jiului va dispărea, mi-a explicat respectivul. Fac un apel public la toţi parlamentarii din judeţul Hunedoara, indiferent de coloratura lor politică, să facă front comun împotriva acestei propuneri. Am discutat şi cu directorul general al CNH, Constantin Jujan, şi îmi place că el se luptă pentru continuarea acestei industrii, dar nu cred că un singur om împotriva celor care vor să distrugă mineritul este de ajuns. De aceea, fac apel la parlamentarii hunedoreni, pentru că, dacă facem front comun, putem să-i oprim”, a spus Costel Avram.
Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri a supus dezbaterii publice Strategia energetică a României pentru perioada 2011-2035, iar sugestiile pe marginea documentului de discuţie
pot fi trimise până astăzi, 23 iunie a.c., la adresele ministerului de resort.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Speram in interventia doamnei deputate Monica Iacob Ridzi aleasa noastra in parlament,avem mari dusmani ai mineritului Vaii Jiului mai ales gorjeni infiltrati in ministere de Condescu via Berceanu,sigur ca ei au finantat si caderea Monicai din guvern in frunte cu Sulfina Barbu.

Recent Posts

REȚINUT LA SCURT TIMP DUPĂ SESIZAREA COMITERII UNUI FURT DIN MAGAZIN ȘI A UNEI DISTRUGERI – POLIȚIȘTII HUNEDORENI AU IDENTIFICAT RAPID PERSOANA BĂNUITĂ

Intervenția promptă și activitățile investigative desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au condus,…

8 ore ago

Cum rămâne casa organizată când frigul lucrează pentru tine

Într-o locuință modernă, echilibrul dintre confort și funcționalitate se vede mai ales în spațiile în…

o zi ago

Mobilier de exterior din lemn: avantaje, dezavantaje și întreținere

Visezi la o terasă în care să bei cafeaua dimineața sau la un colț de…

o zi ago

PPC Energie lansează PPC MaxControl, oferta pentru prosumatori cu plata soldului la 30 de zile și protecție împotriva prețurilor negative

Cu PPC MaxControl clienții beneficiază de plata soldului generat din energia livrată în rețea în…

o zi ago

BĂRBAT DIN HUNEDOARA, CERCETAT PENTRU DEȚINEREA ILEGALĂ A UNEI ARME NELETALE SUPUSE AUTORIZĂRII

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat, la data de 9…

o zi ago

POLIȚIȘTII HUNEDORENI, ALĂTURI DE COMUNITATE PRINTR-UN GEST CARE POATE SALVA VIEȚI

Astăzi, la inițiativa Serviciului de Pregătire Profesională din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, tinerii…

o zi ago