Nu mai puţin de 104 ortaci protestau ieri în subteran, fiind nemulţumiţi de faptul că în urma disponibilizărilor nu vor primi compensaţii şi nici formele de protecţie socială de care au beneficiat cei disponibilizaţi până acum.
Protestatarii, care au rămas peste noapte în subteran, solicită prelungirea Ordonanţei 36, care le garanta plăţi compensatorii şi vechime în muncă pentru doi ani de zile, pentru cei care îndeplinesc condiţiile de pensionare în acest interval de timp, precum şi angajarea la minele din cadrul Complexului Energetic Hunedoara (CEH) pentru cei care nu se pot pensiona încă.
Dacă în privinţa angajărilor lucrurile par să se fi reglat, după ce circa 60 de mineri ar urma să ajungă în cele din urmă la Complexul Energetic Hunedoara, problemele privind disponibilizările şi plăţile compensatorii aferente nu pot fi rezolvate decât printr-un nou document legislativ. Ieri, în subteranul EM Paroşeni erau blocaţi 60 de mineri, iar la Uricani alţi 42. Potrivit liderului sindical de la SNÎMVJ, minerii au asigurat condiţiile de securitate din subteran, astfel că nu erau în pericol. Doi dintre protestatari au fost nevoiţi să iasă din subteran din motive de sănătate, iar unul a ajuns la spital.
O delegaţie a sindicaliştilor şi reprezentanţi ai administraţiei Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului a participat la şedinţa Comisiei de Dialog Social de la Prefectura Hunedoara.
Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au desfășurat, împreună cu structuri din cadrul IPJ…
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au reținut șase persoane în urma perchezițiilor domiciliare efectuate…
Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniște, că s-a ales praful de…
Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…
C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…
Consiliul Județean Hunedoara a găzduit, ieri, o ședință de lucru pe tema implementării „Proiectului regional…