Politica si administratie

Minerii, omagiaţi în întreaga Valea Jiului

       Manifestări de amploare, prilejuite de Ziua Minerului, au fost organizate la Petroşani, Vulcan ori Lupeni, iar ca de fiecare dată, cei care şi-au jertfit viaţa pe altarul cărbunelui au fost comemoraţi.
Manifestările de la Petroşani au avut loc în Parcul Carol Schreter, la statuia minerului, iar oficialii judeţului, de la Prefectul judeţului Hunedoara, Fabius Tiberiu Kiszely, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Flavius Bobora ori administratorul public al judeţului, Costel Avram, toţi au ţinut să participe la sărbătorea dedicată minerilor.
„Am invitat pe toată lumea, de la parlamentari, la prefect, preşedintele Consiliului Judeţean, autorităţile locale şi pe toţi cei care sunt pe raza municipiului Petroşani”, preciza Tiberiu Iacob-Ridzi, primarul municipiului Petroşani.
La Lupeni, manifestările dedicate Zilei Minerului au avut o dublă însemnătate, pentru că în acest an s-au împlinit 90 de ani de la greva minerilor din 1929. Manifestările au început ca în fiecare an la Mina Lupeni, acolo unde a izbucnit şi greva din 1977, care a zguduit regimul comunist de la acea vreme. Astfel, din 1929, Ziua Minerului este marcată la data de 6 august de toţi ortacii din toate bazinele carbonifere ale ţării, în semn de omagiu adus minerilor ucişi în timpul grevei de la Lupeni din 5-6 august 1929.(Maximilian Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura