Minerii din schimbul II de la Mina Paroşeni, care s-au blocat, vineri după amiază, în subteran, la terminarea programului, au decis să iasă la suprafaţă după ce au primit asigurări că va fi preluată cantitatea de cărbune extrasă de ei. Potrivit directorului general al Societăţii Naţionale de Închidere a Minelor din Valea Jiului (SNIMVJ), Petre Drăgoescu, Ministerul Energiei a dat asigurări că, începând de luni, va fi preluată cantitatea de cărbune extrasă de la unităţile miniere din cadrul societăţii. Însă minerii au avertizat că dacă luni această promisiune nu va fi onorată, ei vor relua protestul.
Conform sursei citate, cărbunele de la SNIMVJ nu poate fi vândut către termoncentrale decât în condiţiile reglementate prin decizia dată de Comisia Europeană care a notificat planul de închidere pentru cele trei unităţi miniere din Valea Jiului – Paroşeni, Petrila, Uricani – ce fac parte din SNIMVJ.
Pe de altă parte, directorul general al Complexului Energetic Hunedoara, Daniel Andronache, a declarat vineri că există posibilitatea ca huila scoasă de la mina Paroșeni, unde minerii din schimbul II s-au blocat în subteran, poate fi achiziționată la prețul de 50 de lei/Gcal.”Am discutat acest lucru cu directorul Societății Naționale de Închidere a Minelor din Valea Jiului și i-am spus că nu putem să depășim acest preț. Azi am dat o comandă pentru preluarea întregii cantități de cărbune de la SNIMVJ extras în această lună. Trebuie găsită o soluție în legătură cu prețul huilei, astfel complexul va lucra în pierdere”, a declarat Andronache.
Consiliul Județean Hunedoara a investit masiv în sistemul de sănătate și în acest an. Președintele…
Pădure fără uscături nu există zice o vorbă şi descrie perfect situaţia dintr-o instituţie din…
În urmă cu câteva zile a avut loc ultima ședință ordinară a Consiliului Județean Hunedoara…
Raluca Camgea, bibliotecar la Școala Gimnazială Nr. 6 din Petrila Pentru câștigarea Bursei Naționale a…
Ionică B., din Vulcan Pentru că a fost trimis în judecată pentru nerespectarea ordinelor de…
Individul a încercat să trimită în țară un colet în care se afla cocaină. A…