Unul dintre motivele pentru care s-a cerut continuarea activităţii extractive la cele două unităţi miniere a fost legat şi de pericolul din subteran ce ar apărea după o închidere imediată.
Practic, minele Lupeni şi Lonea ar trebui închise într-un interval cuprins între 4 şi 6 ani, astfel încât să fie înlăturat pericolul atât din subteran cât şi pentru suprafaţă, aspect arătat într-un raport efectuat de un institut polonez. Experţii polonezi confirmau şi că subunităţile miniere nu puteau fi închise într-un an de zile, la 31 decembrie 2018, aşa cum cerea Uniunea Europeană. Expertiza GIG a mai arătat că riscul legat de acumulările de gaz metan, de autoaprindere a zăcământului ori de acumulările de apă este extrem de ridicat. Astfel închiderea ”de pe o zi pe alta” pune în pericol vieţile minerilor care ar urma să execute lucrările de închidere, dar generează riscuri şi la suprafaţă. Pentru ca unităţile miniere să-şi poată continua activitatea în deplină legalitate era nevoie de un acord, iar ministrul Economiei, Virgil Popescu l-a semnat. ”În data de 15 septembrie, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, ne-a informat ca a semnat memorandumul pentru continuarea activităţii la minele Lupeni şi Lonea în concordanţă cu studiului realizat de institutul polonez GIG, la indicaţia Comisiei Europene. Acest memorandum va fi aprobat în prima şedinţă de Guvern şi acesta va arăta direcţia statului român în ceea ce priveşte funcţionarea celor două mine în perioada următoare”, se arată într-un comunicat de presă a Sindicatului Muntele. (M. Gânju)
Pentru misiune au fost alocate trei autospeciale de stingere, autoscara mecanică și o ambulanță SMURD.…
Polițiștii hunedoreni au întocmit două dosare penale distincte, după ce mai multe arme de foc…
Sesiunea de diseminare a rezultatelor proiectului a fost deschisă de domnul Ioan Sebastian Bara, managerul…
Opt persoane au fost reținute de polițiști, pentru 24 de ore, în urma unei încăierări…