Din convoiul militar făceau parte 15 autovehicule cu trailer, care se deplasau de la baza militară de la Poplaca înspre o alta din Uniunea Europeană, pentru efectuarea unui exerciţiu, iar unul dintre şoferi a intrat în autovehiculul care circula în aceeaşi direcţie de mers, aflat în faţa lui. Speriat, şoferul a făcut o manevră de tragere de volan brusc spre stânga şi a intrat într-un parapet. În urma impactului, uşa camionului s-a deschis, iar şoferul care a adormit la volan a căzut pe carosabil, fiind transportat, alături de pasagerul aflat în cabină şi de şoferul celuilalt autocamion, la Spitalul Judeţean Timişoara pentru îngrijiri medicale. Cei trei răniţi sunt în afara oricărui pericol, unul fiind dus la spital doar pentru investigaţii de rutină, iar ceilalţi doi au suferit câteva contuzii. Accidentul este investigat de procurorii militari din Timiş, care au deschis un dosar penal. (M. Gânju)
Un conflict este pe cale să izbucnească într-o zonă montană cu influențe agricole a județului,…
Drumul judeţean DJ 707 Vaţa de Jos (Hunedoara) - Petriş (limita cu judeţul Arad), cunoscut…
Cristian Ionică, managerul SC Apa Serv Valea Jiului Pentru că a fost reconfirmat în funcția…
Iosif N., din Lupeni Pentru că a fost condamnat la mai multe pedepse cu închisoarea…
Agresorul își bătuse concubina înainte de a sări la bătaie cu agentul de pază de…
Magdalena Șerban Vălișoara se dezvoltă constant. Unele lucruri se văd deja cu ochiul liber, proiectele…
View Comments
Astia ne mai lipseau ! Parca nu-i aveam pe ai nostrii ! :)