Competiţie de prestigiu
Competiţia desfăşurată în Italia a fost una foarte puternică, peste 500 de sportivi din întreaga lume luând startul în această întrecere. Champions Club Karate Deva a fost reprezentată la Cupa Mondială IKU de multiplul campion naţional şi internaţional, Mihai Martinesc, care şi-a mai demonstrat încă o dată valoarea. Tânărul sportiv a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului atât la kata cât şi la kumite, categoria 10-11 ani, adjudecându-şi două medalii de aur.
An bogat în rezultate excelente
Prestaţiile de la Cupa Mondială IKU din Italia au fost pentru Mihai Martinesc o încununare a acestui an, în care rezultatele au fost deosebite. „Rezultatele din acest an au fost foarte bune, Mihai cucerind titluri naţionale, europene şi mondiale plus alte competiţii în care a participat cu Champions Club Karate. Prin cele două medalii de aur câştigate la Cupa Mondială, a demonstrat încă o dată că este un adevărat campion. Vrem să mulţumim antrenorului Teodor Gârbău, colegilor de club, dar şi sponsorilor, pentru tot sprijinul acordat în acest an”, a spus Cristian Marius Martinesc, tatăl lui Mihai Martinesc şi preşedintele clubului Champions Club Karate. (Ovidiu Mănăstire)
Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…
Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…
Iulius Gelu Bedea (foto) și-a înaintat demisia din funcția de manager interimar al Spitalului de…
Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…
113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…