Pentru că au mai rămas aproximativ patru luni până la Raliul Aradului, ce se va desfășura pe 9 și 10 mai în vestul țării, Mihai Leu și top-modelul Evghenia George au fost protagoniștii unei ședințe foto ce a avut loc la un hotel din nordul Bucureștiului. Deși afară era o ninsoare puternică și multe grade sub zero, Mihai și Evghenia au pozat îmbrăcați doar în combinezoanele de raliu Auto Schunn. Toate privirile au fost însă îndreptate asupra decolteului fetei, care special pentru această ședință foto a intrat pe mână hairstilistului Teodor Boghiu și a make-up artistei Ana Maria Mărgineanu.
De origine rusă, superba șatenă se poate mândri la vârsta de 26 de ani cu o familie frumoasă, dar și cu o carieră strălucită în modeling, ea fiind reprezentant oficial al World Beauty Congress și organizatoarea evenimentului „Dress of the World 2014” ce va avea loc la TImișoara. Fotografiile realizate de Georgiana Dinu vor fi folosite pentru posterul Raliului Aradului 2014, ce va fi pus pe panouri în principalele orașe din România. „Aștept cu nerăbdare să vină luna mai pentru că voi avea ocazia să fiu copilot pentru Mihai Leu într-o cursă demonstrativă în cadrul Raliului Aradului”, a declarat Evghenia George. (Adriana Năstase)
Ce avem noi aici? Clasica întrebare pe care și-au pus-o niște băieți cu ochii albaștri,…
Romică V., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată de către procurori pentru…
Alexandru Simina, elev al Colegiului Național „Aurel Vlaicu” din Orăștie Pentru că va reprezenta România…
Locuitorii deserviți de SC Apa Prod SA Deva vor plăti un tarif unic de 6,35…
Tribunalul Hunedoara a dictat pedepse severe cu executare împotriva a doi traficanți de droguri din…
Dosarul tragediei aviatice din 2017 de la aerodromul Săulești, în care un elev pilot de…