Categories: Sport

Mihai Leu anunță că a început recuperarea: E un drum care cere răbdare și tărie, dar sunt pregătit să merg până la capăt”

O veste așteptată de toți hune­do­renii și nu numai. Mihai Leu, fost cam­pion mondial la box și pilot de raliuri, a anunțat că este în proces de re­cu­perare după o intervenție chirurgicală de urgență suferită la sfârșitul lunii aprilie, în urma unei hemoragii interne severe.

I-a dat putere
„Am citit cât am putut din sutele de mesaje, comentarii și postări prin care mi-ați arătat că sunteți alături de mine. Chiar dacă nu am avut mereu acces la telefon, să știți că sprijinul vostru a ajuns la mine, și mi-a dat putere.
Am trecut cu bine peste perioada grea de după operație. Sunt deja pe sec­ție, în rezervă, și am început re­cu­pe­ra­rea. E un drum care cere răbdare și tărie, dar sunt pregătit să merg până la capăt.
Vă mulțumesc din suflet pentru toate gândurile bune, fiecare încurajare a contat. Sper ca în curând să revin acasă și să vă dau vești din ce în ce mai bune”, a scris fostul sportiv pe contul său de Facebook.
Fostul sportiv a suferit o hemoragie internă, fiind transportat de urgență cu un elicopter din județul Hunedoara la Spitalul Fundeni.
Mihai Leu a aflat în 2014 că suferă de cancer la colon
Mihai Leu a aflat în 2014 că are cancer la colon, când a stat două luni în spital şi a fost operat de două ori. Ulterior, a mai fost internat de urgenţă în lunile mai şi decembrie ale anului 2024, tot din cauza complicaţiilor.
Mihai Leu a devenit primul român care a câștigat un titlu mondial la box profesionist și este campion absolut la raliuri, deţinând trei titluri na­ţionale la Viteză în Coastă.

În 1997
La 22 februarie 1997, Mihai Leu devine cam­pion mondial la ver­si­u­nea WBO, la categoria 66, 678 kg.
Ultimul mare per­for­mer al boxului ro­mâ­nesc a fost Leonard Do­roftei, care, în ia­nuarie 2002, cu­ce­reşte titlul mondial al versiunii WBA în faţa argen­ti­ni­a­nu­lui Raul Balbi, câteva luni mai târziu acor­dân­du-i re­vanşa la Bucureşti, pri­lej cu care plo­ieş­teanul îşi păstrează centura.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Un bărbat, în vârstă de 52 de ani, a fost salvat în această seară, de pompierii Secției Brad

Victima a fost găsită conștientă și cooperantă, într-o râpă adâncă de aproximativ 20 de metri,…

7 ore ago

A fost semnalată prezența unui urs în municipiul Hunedoara, pe strada Zlaști.

Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.

8 ore ago

Accident mortal pe un drum județean: un tânăr de 25 de ani și-a pierdut viața după ce a lovit un stâlp de electricitate

Polițiștii recomandă conducătorilor auto să adapteze viteza la condițiile de drum, în special în curbe…

15 ore ago

Polițiștii din Lupeni au depistat un bărbat condamnat la închisoare pentru furt calificat

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au depistat, astăzi, 17 octombrie 2026, un bărbat în…

o zi ago