Categories: Sport

Micuţele gimnaste se luptă pentru medalii

După cum bine se știe, performanța în sport nu are vacanță. La doar trei săptămâni de la prima etapă a Cam­pio­natelor Naționale de gimnastică de la Ploiești (categoria de vârstă
9-12 ani, exerciții impuse), junioarele se reîntorc în competiție.

Printre favorite
Astfel, ele vor participa și se vor afla în lupta pentru medalii la Finala Campio­natelor Naționale Școlare de la Buzău, la toate cele 3 categorii (Junioare III, II și I). La întrecere participă 120 de gim­naste junioare de la 11 cluburi. Compe­tiția este cuprinsă în calendarul concur­surilor școlare ale Ministerului Educa­ției. Ca de obicei, sportivele de la secția deveană sunt printre favoritele acestor întreceri.
Miercuri, 20.04 .2022 de la ora 9.30, vor intra în competiție gimnastele de la nivelul I care sunt împărțite în două serii iar după amiază vor evolua cele de la categoria a III-a, nivelul 2 și junioarele I, nivelul 5 și 6 de competiție.
Joi vor intra în concurs junioarele de la categoria II, nivelul 3 și 4 și apoi va fi organizată festivitatea de premiere a campionatelor de la Buzău. Tot la Buzău, sâmbătă, circa 100 de gimnaști juniori și-au desemnat cam­pionii. Doi sportivi au dominat categoric compe­tiția: Alexandru Urzică (CSȘ Dinamo), care a câștigat toate cele 7 medalii de aur din competiția Juniorilor III, nivel 2 și Mihai Radu Iustin (CSȘ Buzău) 6 titluri, la Juniori I, nivel 5.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Ce avem noi aici? Cla­sica întrebare pe care și-au pus-o niște băieți cu ochii albaștri,…

10 ore ago

Bulina neagră

Romică V., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată de către procurori pentru…

11 ore ago

Bulina albă

Alexandru Simina, elev al Colegiului Național „Aurel Vlaicu” din Orăștie Pentru că va reprezenta România…

11 ore ago

Facturi mai mari pentru apa care NU este de băut: Noul tarif unic impus de la 1 octombrie

Lo­cu­itorii de­ser­viți de SC Apa Prod SA Deva vor plăti un tarif unic de 6,35…

11 ore ago

Condamnări grele pentru doi traficanți de droguri din Valea Jiului: Au primit 9 ani, respectiv peste 6 ani de închisoare

Tribunalul Hunedoara a dictat pe­dep­se severe cu executare împotriva a doi traficanți de droguri din…

11 ore ago

Justiția a eșuat după 9 ani: Dosarul accidentului mortal de la Aeroclubul Deva, închis definitiv prin prescripție

Dosarul tragediei aviatice din 2017 de la aerodromul Săulești, în care un elev pilot de…

11 ore ago