În ultima perioadă se vehiculează ideea că există interes din partea companiei Microsoft de a achiziţiona producătorul canadian de telefoane mobile BlackBerry. Motivul principal fiind de fapt accesul la patentele deţinute de companie şi la dispozitive de nivel enterprise.
Compania BlackBerry a fost una din cele mai bine cotate companii producătoare de telefoane de business, utilizate inclusiv de guvernele multor ţări, datorită funcţiilor de comunicaţie şi de securitate pe care le deţineau. Odată cu apariţia telefoanelor Apple şi a concurenţei pe segmentul telefoanelor cu touchscreen, BlackBerry nu a reuşit să mai facă faţă şi a intrat în declin.
Anul trecut, abia au reuşit să vândă 1,6 milioane de terminale, faţă de 74,5 milioane vândute de Apple în aceeaşi perioadă.
Cică o duduie pe care nu o prea știe lumea s-a transformat în spionul de…
Ministrul Mediului, Natalia Intotero (foto), a anunțat anularea oficială a procedurii de licitație pentru achiziționarea…
Marius Dâncescu, primarul comunei Răchitova Pentru că a câștigat finanțare europeană pentru modernizarea Căminului Cultural…
I.E., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de lovire…
Controalele polițiștilor hunedoreni pe linia substanțelor periculoase au lăsat în urmă un dosar penal grav.…
Un tânăr de 25 de ani, fost angajat al unei firme de curierat din Orăștie,…