Anul 2011 vine cu veşti bune pentru zeci de elevi, cei mai mulţi din zone rurale sau defavorizate ale judeţului. Aceştia nu vor mai fi nevoiţi să plătească abonamente la autobuze sau să meargă pe jos kilometri întregi până la şcoală. Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Hunedoara a primit, la sfârşitul anului trecut, patru noi microbuze, destinate transportului elevilor.
În urma reorganizarii reţelei şcolare la nivelul judeţului Hunedoara, mai mulţi elevi din zonele Ilia şi Valea Jiului au fost puşi în situaţia de a face naveta către noile unităţi şcolare. În unele cazuri, această navetă se făcea cu mijloacele de transport în comun, costul biletelor fiind decontat de IŞJ. În alta, copiii mergeau pe jos, neavând altă alternativă. „Situaţia cea mai dificilă era la Petrila, unde un număr de 30 de copii mergea în fiecare dimineaţă la şcoală cu microbuzele locale, unii venind chiar şi de la 18 kilometri. Pentru aceştia situaţia s-a rezolvat, iar în cel mai scurt timp, acolo va ajunge un nou microbuz şcolar. La fel se va întâmpla şi la liceele „Silviu Dragomir” din Ilia, „Matei Corvin” din Hunedoara şi şcoala generală din Rapolt, zone pentru care am primit microbuze şcolare”, a declarat Alexandru Lăutaru, inspectorul şcolar general al IŞJ Hunedoara.
Tot la începutul acestui an, prin redistribuire, alte trei microbuze şcolare vor ajunge la Liceul Mihai Eminescu din Petroşani, pentru elevii din Dâlja Mare, la Şcoala Generală din Veţel şi la cea din Brănişca. La nivelul judeţului Hunedoara, există peste 40 de microbuze destinate transportului elevilor către şi de la şcoală.
113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…
Zvonurile spun că omul urlă de dimineața până seara, iar motivul real din spatele acestei…
Ciprian Luca, administratorul public al municipiului Deva Pentru curajul și sinceritatea de care a dat…
R.G., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată 0după ce a încălcat…
Angajaţii companiei de ridicare a gunoiului din Deva, Hunedoara, Orăştie şi Călan au declanşat joi…
Un tânăr din Uricani (județul Hunedoara) și alți cinci tineri din țară, cu vârste cuprinse…