Muzeul Naţional de Istorie a României găzduieşte o micro-expoziţie intitulată „Patrimoniu recuperat provenit din zona Sarmizegetusei Regia şi a cetăţilor greco-romane din Dobrogea”.
Vernisajul a fost deschis de procurorul general al României, Augustin Lazăr, cel care a coordonat majoritatea anchetelor din dosarele comorilor dacice în perioada în care a activat la Parchetul Alba.
Inaugurarea expoziţiei a fost legată de recuperarea din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord a unor bunuri culturale de patrimoniu exportate ilegal. Astfel, în cursul urmăririi penale efectuate de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în cauzele privind regimul de protecţie a Patrimoniului Cultural Naţional, în 13 iunie, au fost repatriate din Londra, prin cooperare judiciară internaţională, şapte monede antice din aur şi din argint, ce fac parte din tezaure monetare provenind din zona Munţilor Orăştiei. Obiectele de patrimoniu au fost furate de braconieri de comori, aceştia fiind urmăriţi penal sau judecaţi pentru sustragerea şi valorificarea ilegală a mai multor tezaure antice.
În perioada 1998 – 2014, grupări cuprinzând 34 inculpaţi, braconieri ai siturilor arheologice, au comis infracţiuni la regimul de protecţie a Patrimoniului Cultural Naţional, constând în sustragerea, exportul ilegal, valorificarea şi spălarea pe piaţa internaţională de antichităţi a mai multor tezaure monetare, brăţări spiralice din aur şi alte artefacte sustrase din siturile arheologice Sarmizegetusa Regia şi Piatra Roşie, monumente UNESCO. Numeroase bunuri au fost pierdute pentru Patrimoniul Cultural Naţional, cauzându-se un prejudiciu de peste 4.000.000 euro.
Echipajele de stingere, constituite din 24 de pompieri militari ai subunităților ISU Hunedoara din Deva,…
Vorbesc gurile rele că un scandal este pe cale să izbucnească după ce un personaj…
Alexandru-Valentin Lupea, polițist Pentru că îmbină fericit datoria de polițist cu pasiunea pentru speologie.
C.T., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimis în judecată după ce a încălcat…
Seminarul Teologic Ortodox „Sfânta Ecaterina” vă invită să participați la Ziua Porților Deschise, organizată în…