Actualitate

Micii fotbalişti, rãsplătiţi pentru victorie la Pizzeria Veneţia

07-copii1Administratorul Pizzeriei Veneţia, Marius Sanfirişca, se implică în continuare în viaţa socială a judeţului. După oferta lansată pensionarilor, de a beneficia de preţuri mult mai mici la pizzeria pe care o administrează, acum, Marius Sanfirişca s-a gândit să-i ajute pe copiii care joacă fotbal la Clubul Sportiv Hanzi Deva.

„Am început cu pensionarii şi vom continua această acţiune. Va fi ceva pe termen lung. Îi invităm, din nou, pe pensionari, să ne treacă pragul Pizzeriei Veneţia din Deva, să vină cu talonul de pensii şi vor avea o reducere considerabilă la produsele noastre. Pe lângă asta, am demarat şi o acţiune legată de tineri. Copiii de la echipa de fotbal Hanzi Deva au fost primii care au venit la pizzerie, împreună cu antrenorul lor şi care au petrecut o seară frumoasă. Vrem să sprijinim tinerii, indiferent în ce domeniu. Sunt copii care provin din familii nevoiaşe şi pe care este nevoie să-i ajutăm. Îi îndemn şi pe alţi investitori să ajute cu ce pot ei. Împreună putem face lucruri frumoase”, a spus Marius Sanfirişca, administratorul Pizzeriei Veneţia din Deva.
Antrenorul CS Hanzi Deva, Stan Hanzi, a afirmat că micii fotbalişti ai echipei sunt din cartierul Micro 15 din Deva. „Sunt copii din familii modeste, pe care i-am antrenat în acest joc. Şi le-am spus că, dacă câştigă meciurile de fotbal, vor avea parte de multe surprize plăcute. Una a fost cea oferită de Marius Sanfirişca, după ce echipa a învins, în partida cu Minifotbal Hunedoara, cu scorul de 3-0. Marius Sanfirişca s-a ţinut de cuvânt şi am petrecut cu copiii o seară plăcută la Pizzeria Veneţia. Le-am promis fotbaliştilor mei că vom repeta experienţa aceasta şi tot aici, cu acordul lui Marius Sanfirişca”, a spus Stan Hanzi, antrenorul micilor fotbalişti.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura