Categories: Comunitate

Mica Unire

Biblioteca Județeană „Ovid Den­su­sianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu colegiile și liceele de­vene, organizează în data de 23 ia­nuarie 2026, ora 1000, o manifestare cultural-educativă menită să cins­tească amintirea unuia dintre cele mai îndrăgite momente din istoria ro­mâ­nilor: Unirea Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859.

Figură luminoasă
Această zi se află de 167 de ani în memoria tuturor celor care poartă România în suflet, este ziua care a unit românii de pe cele două maluri ale Milcovului, când munteni și moldoveni și-au dat mâna și au făurit noul stat, România. Mica Unire a fost preludiul mo­mentului 1 Decembrie 1918, al creării României Mari.
Ziua de 24 ianuarie nu poate fi des­părțită de figura luminoasă și îndrăgită a celui pe care românii l-au ales în fruntea Principatelor Unite: domnitorul Alex­andru Ioan Cuza, personalitatea istorică pe care românii o iubesc poate cel mai mult. În toate epocile, românii l-au privit pe Domnul Cuza ca pe un model de con­du­cător, ca pe un om apropiat de sufletul fiecăruia, un domn patriot cu adevărat.
Cuvintele pe care Mihail Kogăl­ni­ceanu le-a rostit la alegerea acestuia ca domn al Principatelor Române reflectă perfect chipul acestui conducător care, în doar șapte ani, a făcut ca România să strălucească și să pășească pe calea modernizării: „Fii dar omul epocii; fă ca legea să înlocuiască arbitrarul; fă ca legea să fie tare, iar tu, Măria ta, ca Domn fii bun, fii blând; fii bun mai ales cu acei pentru care mai toţi Domnii trecuţi au fost nepăsători sau răi… Fă, dar, ca domnia ta să fie cu totul de pace şi de dreptate; împacă patimile şi urile dintre noi şi reintrodu în mijlocul nostru stră­mo­şească frăţie. Fii simplu, Măria ta, fii bun, fii Domn cetăţean; urechea ta fie pururea deschisă la adevăr şi închisă la minciuni şi la linguşire”. De astfel de con­ducători a avut nevoie România, mai ales în momentele grele ale istoriei, de aceea amintirea Domnului Cuza este atât de dragă românilor.

Jerbă de flori
Manifestările dedicate Unirii Prin­ci­patelor Române au o simbolistică spe­cială aici la Deva, deoarece în noaptea de 14 februarie 1866 orașul a fost loc de popas al Domnului Cuza, însoțit de Elena Doamna, în drumul său spre exilul din care nu i s-a mai permis să revină în țara pe care a iubit-o atât de mult. Noul principe i-a respins sec, în iunie 1867, ce­rerea de reîntoarcere în patrie: „(…) este mai înțelept din partea dum­nea­voastră să nu vă grăbiți a reveni în țară!”
Efigia de pe fostul Hotel Mare, ulterior numit Crucea Albă, unde azi func­țio­nează Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Hunedoara, consemnează la­pidar trecerea lui Alexandru Ioan Cuza prin Deva și, de aceea, este an de an locul de suflet unde reprezentanții Con­siliului Județean Hunedoara, ai Biblio­tecii Județene „Ovid Densusianu” Hune­doa­ra – Deva și ai colegiilor și liceelor de­vene depun o jerbă de flori în semn de prețuire și de neuitare pentru Domnul Unirii de la 1859. Este momentul care dă startul manifestărilor dedicate a­cestei îndrăgite sărbători naționale.
Vă așteptăm la biblioteca județeană în curtea căreia va răsuna atât de iubita Horă a Unirii în care vă veți prinde toți cei care veți trece pragul bibliotecii și veți dori să petreceți clipe de emoționantă simțire cu adevărat patriotică.
Manifestările dedicate Unirii Prin­cipatelor Române se vor desfășura în ziua de 23 ianuarie 2026 după urmă­torul program:
Ora 1000 – Casa Județeană de Asi­gurări de Sănătate Hunedoara:
– Moment de reculegere și depu­ne­rea unei jerbe la placa comemorativă am­plasată pe clădirea Casei Județene de Asigurări de Sănătate Hunedoara, locul unde a fost hotelul în care a poposit domnitorul Alexandru Ioan Cuza, la 14 februarie 1866, în drumul său spre exil.
Biblioteca Județeană „Ovid Densu­sianu” Hunedoara – Deva:
– Hora Unirii în curtea bibliotecii jude­țene;
– „Unirea Principatelor Române – 167 de ani de la Unirea cea Mică” – Sala de Lectură și Secția de Împrumut Carte pentru Copii. Prezentările vor fi urmate de concursuri pe tema Unirii Princi­patelor Române;
– Vizitatorii bibliotecii vor putea ad­mira o bogată expoziție de carte cu te­matica Unirii de la 1859.

Ioan Sebastian Bara, manager

 

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că e iubire mare într-o instituție, unde un an­gajat a pus ochii pe…

2 minute ago

Bulina albă

Dr. ing. Artur Găman, directorul general al Insemex Petroşani Pentru că institutul pe care îl…

2 minute ago

Bulina neagră

C.V., din municipiul Deva Pentru că este acuzat de săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor.

11 minute ago

Fostul ambasador al Marii Britanii în România, ANDREW NOBLE: Prin proiectul minier de la Certej vrem cele mai bune rezultate pentru România, pentru români

Deva Gold, societatea care a inițiat proiectul de exploatare a zăcă­min­telor de aur și argint…

11 minute ago

Șeful Armatei spune că românii trebuie să fie pregătiți de un război

România trebuie să aibă populația pregătită atât pentru situații de criză, cât și pentru susținerea…

14 minute ago

Poștaș învinuit de fals – scăpat de pedeapsă

Mai mult de 70 de pensionari au fost lăsați fără pensie de un poștaș hunedorean.…

16 minute ago