Categories: Sport

Mereu pe podium

Ciprian Marinuţ

Spre deosebire de mulţi alţi sportivi talentaţi, care au avut clipe sau sezoane de triumf, Marius Biji a fost campion naţional şi european la juniori, este în topurile româneşti şi internaţionale la seniori şi îşi propune să se menţină în vârful ierarhiei şi la veterani.

Legământ cu performanţa

Câştigător al titlului de campion european la kumite echipe şi a medaliei de bronz la kumite individual la ediţia 2010 a Campionatelor Europene de karate Eur&ka, desfăşurată săptămâna trecută în Italia, Marius Biji, de la clubul Heian Deva, este unul dintre puţinii seniori din România medaliaţi la competiţia continentală. Talentat ca mulţi alţii, pentru că mulţi români au înclinaţie spre sport, pasionat, ambiţios şi perseverent ca toţi campionii, Marius Biji are în plus continuitatea pe scena performanţei. Din adolescenţă, de când a început activitatea competiţională, până acum, la 34 de ani, Marius

Biji a avut un fel de legământ

cu performanţa. „De la 15-16 ani, de când am început karatele de performanţă, am fost tot timpul pe podium. Am fost de multe ori campion naţional, component al echipei României, campion european şi mondial. Am lipsit din competiţii ca sportiv doar în 2006, când am suferit o operaţie la genunchi şi în 2007, când am fost în recuperare. Dar şi atunci am fost la concursuri cu sportivii pe care-i antrenez. Mai am un an la seniori, în care vreau să câştig alte medalii, iar apoi voi continua să concurez la veterani, peste 35 de ani, întrucât concursurile sunt modul meu de viaţă”, a spus Marius Biji, care cu modestie, a recunoscut că nu ştie exact numărul de medalii câştigate, pentru că acesta nu contează pentru el.

Antrenor şi profesor

Pe lângă activitatea de sportiv de performanţă la karate, Marius Biji este antrenor la clubul Heian Deva, profesor de sport la două licee din Deva, şi participă la competiţii, de amatori, e drept, de tenis, schi, baschet sau volei. „Activitatea de antrenor a fost şi este o continuare firească a celei de sportiv de performanţă. La karate mă pricep cel mai bine, iar sportul era meseria care mi se potrivea mănuşă. Îmi place să lucrez cu copiii, iar antrenamentele sau orele de sport alături de ei mă menţin în arena performanţei”, a spus Marius Biji, care e absolvent al Facultăţii de „Educaţie Fizică şi Sport”, a Universităţii „Babeş Bolyai” din Cluj. Firesc, pentru că e făcută cu dragoste şi profesionalism, şi activitatea de antrenor este una de succes. Sportivii de la clubul Heian Deva au performanţe remarcabile. Ultimul succes a fost obţinut, cot la cot cu antrenorul lor, la Campionatele Europene din Italia, unde şase sportivi de la Heian Deva au obţinut opt medalii continentale.

Sportul ca mod de viaţă

Convins că sportul e cel mai bun lucru pe care-l poate face un om pentru el sau copiii săi, Marius Biji caută să-i atragă pe cât mai mulţi să practice diverse forme de mişcare. Iar cine îl vede în activitate, cu siguranţă, se gândeşte serios să lase televizorul sau calculatorul şi să vină la sală. „În ultimii ani, activitatea clubului Heian Deva a fost extinsă şi în comune din apropierea Devei, precum Veţel sau Şoimuş, pentru a le oferi şi copiilor din mediul rural şansa să facă sport şi să obţină performanţe. Ideea a fost de succes, dovadă că de la Veţel avem deja medaliaţi la Europene. Şi pentru că nu toată lumea poate face performanţă, dar sportul e necesar la orice vârstă, în noiembrie anul trecut, am început o serie de cursuri de autoapărare şi am format o grupă dedicată tuturor care doresc să facă mişcare, indiferent de talent şi condiţie fizică”, a spus Marius Biji. Detalii despre activitatea grupei „Sportul pentru toţi” se pot găsi pe www.wix.com/heiandeva/ prieteni.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • felicitari Marius si sa te ajute Dumnezeu sa o tii tot asa!
    prof.cornelius serghie

  • Un adevarat profesionist. Am fost si eu elevul lui o perioada de timp. Il recomand tuturor celor ce doresc sa invete acest sport.

Recent Posts

Polițiștii din Orăștie au emis ordine de protecție provizorii și au reținut doi bărbați în urma unei agresiuni

La data de 26 iulie 2026, în jurul orei 02:07, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

3 ore ago

Un pui de barză căzut din cuib, salvat de pompieri şi de comunitatea locală din Ţebea

Un pui de barză, care şi-a rupt o aripă după ce a căzut din cuib,…

3 ore ago

Polițiștii din Petroșani au întocmit dosar penal și emis un ordin de protecție provizoriu într-un caz de violență în familie

În noaptea de 27 iulie 2026, în jurul orei 00:24, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

3 ore ago

Gura lumii

Panică mare în re­gi­unea sudică a județului! O trupă întreagă de afaceriști, șefi de insti­tuții…

3 ore ago

Bulina albă

Ancuța Iordănescu, președintele Asociației Copii pentru Viitor Pentru caravana educațională „Prânzul comunitar”, proiect care aduce…

3 ore ago

Au spus PAS SCUMPIRII APEI ȘI CANALIZĂRII! Interviu cu directorul general al APA PROD S.A. Deva, ing. Dorin Gligor

De la 1 iulie 2026, locuitorii din mai multe județe ale țării vor scoate mai…

3 ore ago