Categories: Sport

Menţin concentrarea până la promovare

Ciprian Marinuţ

CNS „Cetate” Deva a trecut de multe hopuri în retur şi este lidera a Ligii a IV-a Hunedoara, cu trei puncte avans faţă de şoimul Băiţa, dar antrenorul Marius Sârbu consideră că echipa trebuie să îşi păstreze motivaţia şi concentrarea până la atingerea obiectivului de accedere în Liga a III-a.

Lot solid, pretenţii justificate
Cu mulţi jucători care au evoluat ani buni în Liga a II-a şi chiar în prima ligă, CNS „Cetate” Deva este principala favorită la câştigarea campionatului Ligii a IV-a. Mai mult, trupa antrenată de Marius Sîrbu îşi propune să fie prima echipă din judeţ care câştigă barajul pentru accederea în eşalonul trei, după şase ani în care campioanele Ligii a IV-a au avut interdicţie la promovare. Tânărul tehnician atrage atenţia că nu e cazul ca echipa sa că considere că rezultatele vor veni de la sine şi că e important să se menţină concentrarea, motivaţia şi ritmul de joc până la atingerea obiectivului. „Am trecut deja de multe meciuri dificile şi avem trei puncte avans, dar mai avem de muncit pentru a câştiga campionatul. În ultimele şapte etape mai avem cel puţin patru partide care sunt dificile, cu şoimul Băiţa, Gloria Geoagiu, Aurul Brad şi Retezatul Haţeg.  Va trebui să câştigăm fiecare meci, pentru că nu ne permitem paşi greşiţi. Astfel, nu avem motive de relaxare, ci trebuie să ne mobilizăm şi să ne concentrăm până la finalul campionatului şi apoi să avem un ritm bun la baraj, pentru a promova”, a spus Marius Sîrbu.
Tehnicianul a precizat că echipa sa beneficiază de suportul autorităţilor locale şi că atmosfera la echipă este una foarte bună. „Avem sprijinul Primăriei şi Consiliului Local, iar  în cazul unei promovări cred că avem şi un lot competitiv şi omogen care poate face faţă la Liga a III-a. Jumătate dintre jucătorii mei au jucat în Liga a II-a, iar eu le garantez jucătorilor că mă voi baza pe ei şi în cazul unei promovări. Între mine şi jucătorii este o relaţie profesionistă de comunicare şi respect. Pot spune că suntem o familie. Am anumite principii şi am momente când sunt mai riguros, dar atmosfera în lot e una foarte bună. Cred că este cazul ca după şase ani o echipă din judeţul Hunedoara să promoveze în Liga a III-a”, a spus antrenorul.
CNS „Cetate” Deva se află pe primul loc în Liga a IV-a la trei puncte de locul doi, şoimul Băiţa, şi la cinci puncte de locul trei, Hercules Lupeni.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

FEMEIE DE 49 DE ANI, ACCIDENTATĂ MORTAL DE UN TREN INTER REGIO ÎN ZONA PETROȘANI – LIVEZENI

O femeie în vârstă de 49 de ani și-a pierdut viața, în seara zilei de…

6 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele pe la colțuri că un per­sonaj din zonă s-a gândit că a…

21 de ore ago

Bulina albă

Ovidiu Bălan, primarul municipiului Orăștie Pentru că a mai câștigat o finanțare pentru spital pentru…

21 de ore ago

Bulina neagră

C.F., din municipiul Hunedoara Pentru că este acuzat că și-a bătut fosta nevastă, pe numele…

21 de ore ago

Devenii riscă să plătească 22 de milioane de euro, după ce o investiție nu poate fi terminată

Proiectul „Modernizarea sistemului de transport public local în Municipiul Deva” riscă să fie un fiasco…

21 de ore ago

Femeie căzută la pământ, abandonată

O femeie căzută la pământ a fost lăsată pe o stradă din orașul Simeria, ambulanța…

21 de ore ago