Actualitate

Memorandum adresat organizatorilor Serbărilor Naţionale de la Ţebea

Natalia Bumbac

Odată cu declararea oficială a lui Avram Iancu – Erou al Naţiunii Române, scriitorul Laurian Stănchescu (foto) a iniţiat un demers prin care Serbările Naţionale de la Ţebea dedicate comemorării Crăişorului să aibă o dimensiune culturală şi istorică de o amploare deosebită. În acest sens se va adresa cu un Memorandum organizatorilor evenimentului. Memorandumul va fi depus astăzi la Prefectura judeţului Hunedoara şi la Consiliul Judeţean Hunedoara.
Testamentul lui Iancu, adus la mormânt
„Avram Iancu ne-a sacralizat istoria şi i-a dat plenitudine universală, jertfa sa pentru românismul luminat este o lecţie naţională care trebuie dusă mai departe. Propun ca omagierea de anul acesta şi cele care urmează să aibă invitaţi din elita diplomatică, politică şi culturală a istoriei contemporane. Propun ca Testamentul lui Avram Iancu să fie încrustat în lemn trainic sau în piatră şi aşezat lângă mormântul Crăişorului. Aceste lucruri pot arăta măreţia noastră spirituală şi locul nostru în istoria lumii. Ca iniţiator al proiectului din Parlament – Avram Iancu, «Erou al Naţiunii Române», vă rog să acceptaţi participarea Fundaţiei «Ideea Contemporană» pe care o conduc, la ritualul de cinstire a memoriei «Eroului Naţional»”, se arată în Memorandumul scriitorului.
Laurian Stănchescu este şi protagonistul Marşului naţional „Avram Iancu”, constând în parcurgerea pedestră a celor 100 de kilometri dintre satul Vidra, localitatea natală a Eroului Naţional şi mormântul de la Ţebea. Manifestare pe care a organizat-o mai mulţi ani la rând, în preajma Serbărilor Naţionale de la Ţebea, în acest an urmând să aibă loc a şaptea ediţie.
Şi-au asumat proiectul pe nedrept
În altă ordine de idei, scriitorul Laurian Stănchescu a arătat că le-a cerut lui Teodor Atanasiu, Ralucăi Turcan, dar şi lui Crin Antonescu să recunoască public că nu PNL este iniţiatorul proiectului de lege prin care Avram Iancu a fost declarat „Erou al Naţiunii Române”, pe care, pe nedrept şi l-au asumat. Ideea acordării acestui statut Crăişorului Munţilor Apuseni îi aparţine, având documente în acest sens. „Pe doamna Raluca Turcan am rugat-o să recunoască public, dar şi pe Teodor Atanasiu şi Crin Antonescu, că eu sunt iniţiatorul proiectului votat de Parlamentul României. Există mai multe documente în acest sens, inclusiv cel semnat de toţi primarii din Apuseni, în care, domniile lor recunosc ca a fost iniţiativa mea. (…) Părerea mea este că nu-i târziu nici acum să recunoască acest lucru. Ar fi un fel de apreciere a memoriei lui Avram Iancu. Şi, într-un fel, ar fi în spiritul aspru şi drept pe care Avram Iancu l-a avut faţă de lucrurile frivole, care nu fac cinste unui om. Îi rog pe ce trei să recunoască public acest lucru, printr-un comunicat de presă”, a afirmat Laurian Stănchescu. Acesta a mai precizat că unul dintre momentele în care liderii PNL şi-au asumat proiectul a fost o conferinţă de presă din Alba Iulia la care Teodor Atanasiu a arătat că liberalii sunt iniţiatorii legii. Legea prin care Avram Iancu a fost declarat „Erou al Naţiunii Române” a fost votată în Parlament, fiind promulgată în luna noiembrie 2016, de către Preşedintele României. Asta, după ce, în prima fază când legea a fost trecută prin Parlament, şeful statului a retrimis-o spre reexaminare Legislativului.

One thought on “Memorandum adresat organizatorilor Serbărilor Naţionale de la Ţebea

  • De acord cu toate cerintele exprimate de catre dl L. Stanchescu, membru de onoare al filialei noastre. Filiala Zonala AVRAM IANCU Brad, pe al carei teritoriu se afla satul TEBEA se considera parte de drept a oricarei actiuni menite sa preamareasca si sa promoveze faptele de arme si lupta inaintasilor pentru drepturi nationale si credinta ortodoxa.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura