Categories: Comunitate

Membrii CARP Deva vor avea parte de distracţie

Astăzi, conducerea CARP Deva va organiza o manifestare dedicată pensionarilor-membri, cu prilejul Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice, sărbătorită an de an, în prima zi a lunii octombrie.
”Va fi o întâlnire specială, mai precis, o seară de distracţie. Avem 50 de persoane înscrise, iar dacă se mai înscriu, o să organizăm şi mâine un astfel de banchet. Oricine s-a putut înscrie, nu s-a ţinut cont de valoarea pensiei sau alte astfel de lucruri. Singura condiţie a fost ca persoana care vrea să participe să fie membru de-al CAR-ului nostru. Nu vor lipsi vişinata pentru doamne şi ţuica pentru domni şi, bineînţeles, câte un meniu gustos. Totul este din partea Casei, nefiind percepută nici o taxă. Am mai organizat o astfel de reuniune cu prilejul zilei de 8 Martie din acest an şi ne-am simit foarte bine, cu toţii. Aşa că ar trebui să petrecem mai des”, a declarat Francisc Kovacs (foto), preşedintele CARP Deva. Potrivit lui, informarea asupra evenimentului s-a făcut prin intermediul asistenţilor sociali, casieriilor şi angajaţilor instituţiei. (M. Şerban)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Mare supărare mare în rândul unui cunoscut per­so­naj de pe plaiurile noas­tre mioritice, care a…

3 ore ago

Bulina albă

Dr. Daniel Angelescu, medic oftalmolog Pentru că și-a propus să sta­bilească un record mon­dial. El…

3 ore ago

Bulina neagră

E.S., din municipiul Hunedoara Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

3 ore ago

Revoltă în subteran la Mina Vulcan: Zeci de mineri refuză să iasă la suprafață din cauza salariilor

Au fost tensiuni majore în Valea Jiului. Mai mulți mineri din schimbul de noapte de…

3 ore ago

Un poluator din Hunedoara a scăpat de închisoare după ce și-a recunoscut fapta și a curățat zona

O societate comercială din județul Hunedoara, cercetată penal pentru ges­tionarea ilegală a deșeurilor peri­cu­loa­se, a…

3 ore ago