Categories: ActualitateFlash

Melissa a început recuperarea şi are nevoie de sprijin financiar

Natalia Bumbac

De câteva zile, Melissa Ioana Pricope a început tratamentele recuperatorii la Centrul Rheum-Care din Târgu-Mureş. Este vorba despre fetiţa din Deva care s-a accidentat grav în parcul de distracţii amenajat la Serbările Cetăţii în 2006, căzând de pe un tobogan gonflabil. Accident căruia i-a supravieţuit, deşi şansele au fost minime, dar nu a mai fost copilul de dinainte. Pentru a putea să-i asigure Melissei aceste tratamente medicale, mama ei, Claudia Căldăraru, a apelat şi are nevoie în continuare de ajutorul oamenilor, care pot face donaţii la Raiffeisen Bank – Deva, nr. cont: RO42RZBR0000060008590054.

Urmează două intervenţii chirurgicale
La Târgu-Mureş, Melissa urmează un program zilnic de tratamente fizio-kinetoterapeutice, după care va trece prin două intervenţii chirurgicale. „Acum, trebuie să facă o recuperare pre-operatorie de şase săptămâni. Zilnic are câte o şedinţă de kinetoterapie, masaj şi hidroterapie, cu medicii specialişti de la Rheum-Care. Va urma operaţia de lungire de tendon de la mână şi o operaţie de corectare de muşchi la ochi, pe care trebuie să o facem la Cluj-Napoca. Vom avea o lună de pauză, după care va trebui să ne întoarcem la Târgu-Mureş pentru alte opt săptămâni de recuperare, la Rheum-Care”, ne-a spus Claudia Căldăraru. Costurile acestei recuperări, incluzând cazarea, transportul şi masa, ajung la 150 de lei pe zi. Bani pe care mama fetei nu îi are. A iniţiat o campanie de strângere de fonduri pe Facebook şi cu sprijinul ziarului nostru a primit donaţii. Totodată, primarul Devei, Ovidiu Moş, i-a aprobat, prin Direcţia de Asistenţă Socială, un ajutor financiar de 10.000 de lei. Doar că, banii urmează să-i primească abia în luna august. În plus, va avea nevoie de bani pentru intervenţiile chirurgicale, din calculele Claudiei Căldăraru, costurile totale ajungând la 30.000 de lei. În aceste condiţii, mama Melissei are nevoie de sprijin din partea oamenilor mărinimoşi.
În 2006, atunci când a căzut de pe toboganul gonflabil care s-a desprins din punctele de prindere, Melissa s-a lovit grav la cap. Medicii au făcut minuni, i-au salvat viaţa, dar întreg corpul i-a fost afectat. A rămas fără 80 la sută din emisfera dreaptă a creierului mare şi avea paralizată partea stângă a corpului. A avut nevoie de ani întregi de tratamente ca să reînveţe să meargă, sau chiar să mănânce. Acum, fiind în creştere, dar şi din cauză ca a întrerupt tratamentele fizio-kinetoterapeutice din lipsă de bani, corpul nu i s-a dezvoltat armonios, mâna şi piciorul stâng rămânând mai scurte. Tocmai de aceea, are nevoie de tratamentele şi intervenţiile chirurgicale menţionate mai sus.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din târg șușo­tesc intens pe la colțuri des­pre un funcționar care a ui­tat…

10 ore ago

Bulina albă

Valeriu Butulescu, reputat poet și prozator din Petroșani Pentru organizarea unui simpozion dedicat marelui Constantin…

10 ore ago

Bulina neagră

Andrei M., din Petroșani, recidivist Pentru că a fost trimis în judecată pentru furt calificat.…

10 ore ago

Cea mai „scumpă” doză: Un tânăr din Călan, condamnat la o amendă de peste 8.000 de lei pentru două folii de cannabis

Un consumator de droguri din orașul Călan, județul Hunedoara, a fost condamnat de magistrați la…

10 ore ago

Spitalul din Brad, un loc al speranței și al vindecării. Secția de Obstetrică-Ginecologie devine una etalon

Magdalena Șerban Când conducerea publică și cea a spitalului își dau mâna, rotițele se mișcă…

10 ore ago