Comunitate

Medicii de familie rămân pe poziţie

Livia Botici

Întâlnirea de ieri a medicilor de familie hunedoreni nu a adus nici o rezolvare a conflictului existent între aceştia şi reprezentanţii Ministerului Sănătăţii. Drept urmare, pacienţii vor fi nevoiţi, în continuare, să-şi cumpere medicamentele la preţ întreg.

„Nu semnăm contractul”

Ieri după-masă, la Spitalul ”Alexandru Samoilescu” din Hunedoara, a avut loc o întâlnire a medicilor de familie hunedoreni, realizată cu scopul de a decide dacă vor semna sau nu, noul contract cadru pe anul 2010. Dintre cei 252 de medici de familie din judeţ, liberi de contract de la 1 aprilie, aproape 200 au fost prezenţi la întrunire. În urma discuţiilor, pro şi contra semnării contractului, medicii au hotărât să nu-l semneze, prevederile acestuia fiind ”inacceptabile”. „Nu vom semna contractul! Nu ne putem semna condamnarea la desfiinţare! Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii trebuie să înţeleagă că, dacă vom semna acest contract, suntem sortiţi dispariţiei şi nu putem lăsa ca aşa ceva să se întâmple. Medicii de familie nu au salariu, ei primesc doar banii care rămân după ce au plătit toate facturile de întreţinere a cabinetului medical, după plata salariului asistentei şi după ce îşi procură toate cele necesare pentru buna funcţionare a unităţii sanitare, mai exact, vată, seringi, spirt medicinal, formulare pentru concedii medicale, reţete şi bilete de trimitere. O spun cu ruşine, dar sunt colegi, medici de familie, care, de multe ori după ce plătesc toate aceste lucruri, rămân cu bani mai puţini decât asistenta. Or, dacă vom semna acest contract, va fi şi mai rău”, spune dr. Ana Chiş-Şerban, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie din judeţul Hunedoara.

Criză prelungită

Din cauza nemulţumirilor referitoare la faptul că prin noul contract cadru sunt prevăzute 39 de obligaţii, 22 de penalizări, 13 sancţiuni de drept şi încă 22 de reziliere, începând cu data de 1 aprilie 2010, medicii de familie din toată ţara nu mai eliberează reţete gratuite sau compensate şi nici concedii medicale sau bilete de trimitere. Astfel, toţi pacienţii care au nevoie de tratament, nu pot beneficia de medicamente mai ieftine, ci vor fi nevoiţi să le cumpere la preţ întreg. Din nefericire pentru aceştia, medicii de familie sunt hotărâţi să nu accepte noul contract şi să protesteze, până atunci când prevederile sale vor fi remediate, astfel încât să nu-i afecteze atât de tare la buzunar.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura