Categories: Sport

Medalii la lupte

La Mangalia a avut loc campionatul naţional de lupte pe plajă, la care au luat parte peste 250 de sportivi din toate colţurile ţării. Luptătorii de la CSŞ Petroşani, pregătiţi de antrenorii Gheorghe Răducu şi Cristian Popa au obţinut rezultate foarte bune. Astfel la cadeţi, au obţinut locul al treilea la categoria 60 de kg prin Dănuţ Feraru  şi un loc trei prin Ionuţ Borbely. De asemenea, s-au mai obţinut două locuri cinci, prin Bianca Titianu şi Petre Heresteşan. La juniori,  la categoria 50 de kg, Ana Maria Vasile  s-a situat pe locul al treilea, iar la categoria 60 de kg, Alexandra Ozarchievici a urcat tot pe treapta a treia a podiumului. Un loc trei a obţinut la categoria 70 de kg şi Dănuţ Feraru, dublu medaliat la această competiţie. De asemenea CSŞ Petroşani s-a situat pe locul doi, la cadeţi, în clasamentul general al cluburilor şi tot pe locul doi, la junioare, tot în clasamentul general pe cluburi. Luptătorii din Petroşani vor mai participa la finele săptămânii la Cupa “Avram Iancu” de la Hunedoara.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zonă vrea sa se înscrie într/un partid dar…

12 ore ago

Bulina albă

Lucian Albu Weber, primarul comunei Hărău Pentru că a finalizat lucrările de reabilitare și modernizare…

12 ore ago

Bulina neagră

I.U., din municipiul Brad Pentru că a primit un ordin de protecție, după ce a…

12 ore ago

Polițiștii hunedoreni atrag atenția asupra pericolului de electrocutare: „selfie-ul pe tren nu ia like-uri. Ia vieți!”

Polițiștii hunedoreni au desfășurat o acțiune de pre­venire a accidentelor produse prin elec­trocutare, în cadrul…

12 ore ago

Incendii peste incendii

Ieri, 50 de pompieri militari de la sub­unitățile de intervenție ale ISU Hunedoara au continuat…

12 ore ago