Sport

Medalii devene la Cupa Nadiei

Ciprian Marinuţ

Gimnastele din lotul de junioare al României care se pregăteşte la Deva au urcat de două ori pe podium la ediţia a III-a a „Nadia Comaneci International Invitational”, competiţie organizată în SUA, la finalul săptămânii trecute, de „zâna gimnasticii mondiale”.

Argint la echipe, bronz la individual

Echipa României, formată din Ana Maria Ocolişan (foto), Ana Stănilă, ambele de la Cetate Deva, şi Irina Păun de la Steaua Bucureşti, s-a clasat pe locul doi după selecţionata Canadei, dar înaintea celor de la Denton Gymnastics (SUA). În concursul individual compus al junioarelor, toate cele trei gimnaste din România, coordonate în SUA de antrenoarea Adela Popa, au fost în top 10. Ana Maria Ocolişan (53.12 puncte) a obţinut medalia de bronz, Ana Stănilă (51.95 puncte) a terminat pe locul cinci, iar Irina Păun (47.20) s-a clasat pe poziţia a şaptea. La ediţia precedentă, România s-a situat pe locul patru la echipe, în timp ce la individual compus Georgiana, Gheorghe a urcat pe treapta a treia a podiumului, Andreea Tufă a fost pe şase, iar Diana Rusu s-a clasat pe poziţia a 10-a. Competiţia s-a desfăşurat în Cox Arena din Oklahoma şi a aliniat la start, la diversele categorii, peste 700 de speranţe ale gimnasticii. Au fost prezente gimnaste din România, Australia, Venezuela, Mexic, Canada, Israel şi SUA.

Din 2012, invitaţie exclusiv pentru Cetate Deva

Gimnastele din România au fost invitate în SUA de Nadia Comăneci, prin intermediul Federaţiei Române de Gimnastică. „Rezultatele sunt valoroase şi puteau fi mai bune, dacă Stănilă nu ar fi acuzat unele probleme medicale. Costurile cu transportul au fost asigurate de Federaţie, iar cheltuielile cu cazarea şi taxele de concurs din SUA au fost suportate de Nadia. Din discuţiile cu fosta mare gimnastă, s-a stabilit ca de la ediţia următoare, invitaţia să fie făcută direct Clubului sportiv şcolar Cetate Deva, unde Nadia şi-a desfăşurat o mare parte din activitatea sportivă”, a spus Adrian Liga, directorul Colegiului „Cetate” Deva. Cele trei gimnaste şi antrenoarea Adela Popa au sosit abia aseară în ţară şi vor ajunge azi la Deva.

Rezultate individual compus, junioare

1. Brannan Mackenzie (56.05); 2. Abby Milliet (54.05) 3. Ana Maria Ocolisan (13.30 – sărituri, 11.95 paralele, 13.80 – bârnă, 14.10 – sol, 53.15 – total) 5. Alina Stănilă (13.30, 11.65, 13.50, 13.50, 51.95) ; 7. Irina Păun (12.55, 10.65, 12.00, 12.00, 47.20).

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura