Sport

Medalii cu parfum special

Ciprian Marinuţ

Trei karatişti de la clubul Heian Deva au urcat pe podium la Campionatul Mondial al confederaţiei WUKF, desfăşurat la finalul săptămânii în Serbia, cucerind astfel cele mai importante medalii din cariera lor de până acum. Andra Daniliuc (17 ani) a devenit campioană mondială, iar Mihai Martinesc (7 ani) şi Victor Kuţaba (10 ani) au fost medaliaţi cu bronz.

Specialişti la kata
Cei trei sportivi antrenaţi de Marius Biji erau multipli medaliaţi europeni în sistemul „Eur&Ka” şi au participat în premieră la competiţia lumii la confederaţia WUKF (Uniunea Mondială a Federaţiilor de Karate Do). Talentaţi, ambiţioşi şi foarte bine pregătiţi, sportivii de la Heian au trecut peste emoţii şi au demonstrat că au valoare, reuşind să urce pe podium în proba de kata, specialitatea casei la clubul devean. Cel mai bun rezultat l-a obţinut lidera echipei, Andra Daniliuc, medaliată cu aur la Kata Shito Ryu, categoria cadeţi – toate centurile, 15-17 ani. Andra le-a devansat pe sportivele Maryia Fursava (SKB – Belarus); Roberts Hollie (KE – England) şi Katya Bokova (RKU – Rusia). „Andra a impresionat încă de la primul tur preliminar, când a prezentat un kata impus. În continuare, a strălucit în tururile superioare, la kata liber, în care au concurat cele mai bune 12 şi apoi ultimele şase competitoare. Prezenţa sa în concurs a fost o surpriză care a dat peste cap toate calculele adversarilor. Toţi erau curioşi la final să afle cine este noua campioană surpriză şi cine e antrenorul ei”, a spus antrenorul Marius Biji.
Cu mai puţină experienţă, dar cu la fel de mult talent, mezinii echipei au obţinut medalii de bronz. Mihai Martinesc a concurat la kata, toate stilurile, copii 6-8 ani (centuri de la alb la portocaliu) şi s-a clasat pe locul trei la egalitate cu Raffaello Carosi (FEKAM Italia), dar după Egor Morgachev (RKU Rusia) şi Daniel Brejcha (Cehia). Victor Kuţaba a obţinut bronzul în proba de kata, toate stilurile, copii 9-10 ani (centuri de la verde la albastru), fiind pe locul trei, la egalitate cu Rayane Deghali (AFKA – Franţa), dar după Danila Belogaev (RKU Rusia) şi Djordje Catic (Bosnia Herţegovina). „Şi cei doi copii ai echipei au reuşit să fie la înălţime. Ambii s-au mobilizat şi au concurat la randament maxim, obţinând câte o medalie foarte specială. Valoarea şi importanţa medaliilor obţinute la Mondialele de la Novi Sad este dată de nivelul ridicat al competiţiei şi de numărul foarte mare de participanţi. Deplasarea sportivilor noştri la Novi Sad în Serbia a fost sprijinită financiar de Primăria Deva şi de SC Festimani SRL Deva”, a spus antrenorul de la Heian Deva, Marius Biji. Şcoala deveană de karate a mai fost reprezentată la Campionatul Mondial de sportivii Andrei Alexandru (CS Kihon Deva) şi Darius Oprişoiu (Heian Deva), care au avut rezultate bune, dar nu au urcat pe podium, precum şi de arbitrul internaţional Dorel Gîrbău, preşedintele clubului Kihon Deva.

România, lideră la echipe
Selecţionata de karate a României a câştigat primul loc pe echipe, la Campionatul Mondial WUKF, pentru copii, juniori şi cadeţi, disputat la sfârşitul săptămânii în Serbia. Liviu Crişan, preşedintele Federaţiei Române de Karate, numărul doi în ierarhia mondială a Uniunii Mondiale a Federaţiilor de Karate Do (WUKF), a declarat că rezultatele echipei noastre sunt meritorii, chiar dacă din anul 2008, ne situăm doar pe prima poziţie, în întrecerile continentale şi mondiale, atât la seniori, cât şi la juniori şi cadeţi. „Am obţinut la Novi Sad 29 medalii de aur, în condiţiile prezenţei unui număr de peste 1.800 de sportivi, din 47 de federaţii naţionale. România a deplasat la Novi Sad un lot de aproape 200 de sportivi. Crişan a precizat  că românul Vlad Iorga a fost desemnat cel mai bun sportiv al competiţiei.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura