Categories: Sport

Medalii balcanice pentru SCM Deva

Trei sportivi de la SCM Deva au urcat pe podium la Campionatele Balcanice de Judo, desfăşurate la Drobeta Turnu Severin, la finalul săptămânii. Alexandru Iacob (foto, primul din stânga) (ctg. 60 kg juniori) a cucerit medalia de argint, iar Olga Rus (ctg. 78 kg juniori) şi Victoria Finta (ctg.+ 70 kg cadeţi) au obţinut medaliile de bronz.

Cinci sportivi, trei medalii

Clubul SCM Deva a avut în lotul României care a participat la Campionatele Balcanice cinci sportivi, trei la feminin şi doi la masculin. Judokanii deveni antrenaţi de Mugurel Ciuşcă şi Ramona Enache au luptat cu ambiţie şi inteligenţă, iar trei dintre cei cinci au reuşit să urce pe podium. „Toţi cei cinci sportivi ai clubului nostru prezenţi la Balcaniadă sunt componenţi ai loturilor naţionale şi au reprezentat cu onoare România. Rezultatele lor sunt valoroase şi reflectă corect eforturile depuse la antrenamente, atât la club, cât şi la loturile naţionale“, a spus Mugurel Ciuşcă.

La un pas de aur

Cel mai bine dintre sportivii deveni s-a prezentat Alexandru Iacob, care a concurat în limitele categoriei 60 kilograme juniori. Deveanul a făcut parte din grupa A preliminară şi a ocupat locul întâi după trei victorii consecutive: 5-1 cu Omer Savci (Turcia), 7-1 cu Nikola Veleski (Macedonia) şi 10-1 cu Georgios Kaisev (Grecia). Calificarea în semifinale de pe primul loc i l-a adus în faţă pe ocupantul locului secund din grupa B, Andrej Zurovac, din Bosnia Herţegovina, iar sportivul devean a câştigat clar cu scorul de 7-0. Din păcate, în finală Alexandru Iacob a avut o misiune grea în compania lui Predrag Nikolajevic din Serbia şi a fost învins, scor 0-10, pierzând astfel câştigarea titlului de campion balcanic.

Fete de bronz

La feminin, rezultate bune au obţinut Victoria Finta şi Olga Rus, ambele cucerind medaliile de bronz. Victoria Finta a concurat la categoria +70 kg cadeţi şi a ocupat locul doi în grupa B preliminară, după două victorii şi un eşec. Deveanca a câştigat cu scorul de 10-2 întâlnirile cu Milica Platisa (Serbia) şi Milica Bodirogic (Bosnia-Herţegovina), însă a fost învinsă de Teodora Eneva (Bulgaria), scor 2-5. În semifinale, deveanca a pierdut, scor 0-7 în faţa sportivei Cigdem Bora (Turcia) şi a trebuit să se mulţumească doar cu medalia de bronz.
Olga Rus a luptat la categoria 78 kg, juniori, şi a ocupat locul doi în grupa A preliminară. Deveanca a pierdut cu Dejana Markovic (Serbia), scor 1-10, a câştigat cu Milica Bodirogic (Bosnia-Herţegovina), scor 10-1, şi a beneficiat de neprezentarea unei adversare. Din păcate, în semifinale Olga Rus a fost învinsă cu scorul de 0-7 de colega sa de lot Lorena Podelenczki (România), sportivă care a câştigat medalia de aur a turneului.
Ceilalţi doi sportivi de la SCM Deva au fost eliminaţi în tururile preliminare. Denis Pop (categoria 81 kg, juniori) a ocupat locul trei în grupa A preliminară, cu o singură victorie, şi a ratat calificarea în semifinale. Fosta gimnastă, Denisa Hoancă (ctg 63 kg, cadete), reprofilată acum la judo, a fost învinsă în turul I preliminar de Tea Tintor din Serbia, cea care avea să fie medaliată cu argint. Apoi, deveanca a pierdut şi în recalificări în faţa bulgăroaicei Desislava Tsoneva şi a ratat prezenţa în tururile superioare ale întrecerii. (C. Marinuţ)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Anunță cârcotașii că un personaj negativ din zonă se duce pe la primari și îi…

21 de ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că a investit în echipa de fotbal Corvinul Hunedoara…

21 de ore ago

Bulina neagră

C.H., acuzat de pornografie infantilă Pentru că este acuzat de pornografie infantilă şi racolarea minorilor…

21 de ore ago

Ministrul Natalia Intotero spune că Boloş nu îi mai răspunde la telefon din octombrie şi că a tăiat finanţările unor proiecte

Ministrul Familiei, Tineretului şi Ega­lităţii de Şanse, Natalia Intotero (foto), a afirmat ieri, la Arad,…

21 de ore ago

Erbicide expirate – vândute agricultorilor din Țara Hațegului

Chimicalele folosite în combaterea dăunătorilor vândute de o firmă din Păclișa erau ieșite din termenul…

21 de ore ago