Sport

Meciurile de baraj pentru Campionatul European, cu porţile închise

Preşedintele Comisiei medicale a UEFA, Tim Meyer, a anunţat că cel mai probabil meciurile de baraj pentru calificarea la Campionatul European 2020, dar şi cele din Liga Naţiunilor, se vor disputa cu porţile închise, din cauza pandemiei de coronavirus, situaţie ce ar putea constitui un avantaj pentru naţionala României.

După cum se cunoaşte, naţionala României va evolua în deplasare în semifinală, într-un singur tur, cu Islanda, la Reykjavik, unde aportul publicului, unul foarte zgomotos, pune presiune uriaşă pe adversari.
Oficialul de la UEFA a susţinut că şansele ca suporterii să aibă permis accesul pe stadioane, în competiţiile internaţionale programate în finalul acestui an, sunt infime, pentru că pericolul pandemic încă nu a trecut la acest moment.
„Situaţia din fotbalul internaţional e mai complicată decât în competiţiile naţionale. De aceea, fazele finale ale Champions şi Europa League au fost programate în aceeaşi ţară. Când echipele se vor muta dintr-o ţară în alta, cum se va întâmpla la naţionale, va fi mai dificil, trebuie să ţii cont de legislaţia din fiecare ţară şi de laboratoarele pe care poţi conta pentru testare. Luăm în calcul toate scenariile. Nu ne putem aştepta la stadioane pline prea curând. E nevoie de vaccin. Şi va trece timp până când vom avea acest vaccin”, a declarat Tim Meyer.
Echipa naţională a României are un program foarte încărcat în această toamnă, urmând să dispute şapte partide în perioada 4 septembrie – 18 noiembrie, şase în Liga Naţiunilor şi barajul de calificare, cu Islanda. În situaţia în care jucătorii lui Rădoi vor reuşi să treacă de nordici, naţionala va trebui să se pregătească de meciul cu numărul 8: finala barajului, cu Bulgaria sau Ungaria.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura