Categories: Sport

Meci pentru orgoliu! Devenii vor să blocheze Reşiţa în lupta promovării

Ieşită în mare parte din lupta pentru promovare, CNS Cetate Deva vrea să demonstreze că merita mai mult de la acest sezon şi nu are loc de concesii pentru CSM Şcolar Reşiţa, o grupare ce încă mai speră la liga secundă. La primul meci cu Ousmane N’Doye ca antrenor, alb-albaştrii vor să-şi ia revanşa pentru usturătorul eşec din partida tur, încheiată cu 3-0 în favoarea bănăţenilor.

Patidă specială pentru Cristi Bobar
Schimbarea lui Viorel Tănase cu Ousmane N’Doye se speră a fi un şoc pozitiv la gruparea din reşedinţa judeţului, care, chiar dacă nu mai are şanse decât teoretice de promovare, vrea să încheie acest sezon cu fruntea sus. Partida cu trupa bănăţeană este una specială pentru preşedintele devean Cristi Bobar, originar din Valea  Domanului, la fel ca şi  mijlocaşul Andrei Vaştag, dar şi pentru Robert Cristian şi Andrei Făgărăşanu, care au evoluat şi ei pentru Reşiţa, dar nu la CSM Şcolar, ci la Metalul. „Ne aşteaptă un meci greu, împotriva unei echipe pe care eu o văd ca principala candidată la promovare. Nu e o partidă neapărat specială pentru mine, eu am jucat la Metalul, e un simplu joc de campionat pe care noi trebuie să-l câştigăm, pentru a mai spăla ruşinea înfrângerii de la Timişoara”, a spus Andrei Făgărăşanu.  Pentru duelul de azi, devenii nu se pot baza pe Bloj, care este suspendat, şi pe Salif Nogo, nerefăcut după accidentare, în rest tot lotul fiind apt de joc.

Încredere în tabăra reşiţeană
Aflată la un punct în spatele liderului Naţional Sebiş, CSM Şcolar Reşiţa vine la Deva cu gânduri mari şi ţinteşte cele trei puncte, care ar menţine-o în lupta pentru promovare. Deşi este conştient că duelul cu alb-albaştrii nu este unul facil, tehnicianul bănăţean, Leontin Doană, spune că nu l-a pregătit ca unul special. „Am pregătit acest meci ca şi pe toate celelalte. Tratăm orice meci cu maximă seriozitate. Ne aşteaptă o partidă foarte grea, cu o echipă care are în componenţă jucători ce au evoluat şi în liga a doua. Deva e o echipă care a investit, care a făcut transferuri de marcă, Szekely a jucat şi în Liga I, Andrei Vaştag, la fel. Au o echipă matură, cu experienţă, dar noi sper să prestăm un joc bun şi să câştigăm. Eu am încredere deplină în jucătorii mei”, a spus antrenorul lui CSM Şcolar Reşiţa. Partida CNS Cetate Deva – CSM Şcolar Reşiţa se joacă azi, de la ora 17.00, pe stadionul „Cetate”. (Ovidiu Mănăstire)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc gurile rele că un personaj din zo­na noastră a pățit exact ce a făcut…

6 ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara Pentru că formația pe care o coordonează s-a calificat în…

6 ore ago

Bulina neagră

V.F., din municipiul Petroșani Pentru că este implicat într-un dosar de loviri și violențe extrem…

6 ore ago

Percheziții domiciliare în patru localități din valea jiului, într-un dosar privind loviri sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice

Ieri dimineață, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și cei ai mai multor subunități de poliție…

6 ore ago

Dobra petrece, de ziua ei

Magdalena Șerban Zilele comunei sunt evenimente sociale și culturale majore care adună membrii comunității la…

8 ore ago

Rezultatele analizelor de laborator se pot obține online sau offline la spitalul din Orăștie

Magdalena Șerban Digitalizarea reprezintă un pilon esențial al misiunii de a aduce actul medical mai…

8 ore ago