Sport

Meci de infarct la Hunedoara

Nicolae Gavrea

Sâmbătă pe stadionul „Michael Klein” din Hunedoara, circa 600 de spectatori au urmărit jocul echipei de pe Cerna. Meciul în care hunedorenii au avut ca şi partener formaţia Viitorul Dăeşti a fost spectaculos, cu şase goluri înscrise, alte două anulate discutabil, un penalti ratat de gazde şi unul transformat de oaspeţi, evoluţie palpitantă a scorului şi un final de infarct.

A deschis seria ocaziilor
Până la urmă, ambele formaţii au fost nevoite să se mulţumească cu câte un punct, punct util şi necesar în clasamentul seriei a patra, unde aproape toate echipele se menţin într-un echilibru valoric care va conta în retur. Vasinc a deschis seria ocaziilor din această partidă, dar şutul său a fost blocat de apărătorii echipei din Dăeşti. În minutul 12, am asistat la primul gol din această întâlnire: Iacob, după o cursă pe partea dreaptă, a întors balonul pentru Burlacu în colţul careului mare şi acesta a expediat un şut superb în diagonală, chiar lângă bara din dreapta lui Marinoiu. Oaspeţii au revenit în ofensivă, iar în minutul 33 Iordache a adus egalarea cu o „torpilă” expediată la vinclu, restabilind egalitatea pe tabela de scor.

Gol anulat
Cea mai discutabilă fază a meciului a venit două minute mai târziu: Iacob şi Burlacu au conlucrat excelent pe partea dreaptă, balonul a ajuns la Robert Cristian şi acesta a şutat de la 25 de metri pe mijlocul porţii, însă golul a fost anulat. La cabine s-a intrat totuşi cu 2 – 1 în favoarea echipei gazdă. La numai două minute de la reluarea partidei, portarul oaspeţilor Marinoiu, nejenat de nimeni şi nimic, a călcat pe minge ca un începător şi Vasinc a profitat şi după ce a recuperat balonul, l-a trimis în poarta goală, pentru 3-1. În minutul 58, Ionică l-a faultat copilăreşte pe Florin Costea iar penaltiul corect acordat a fost transformat de Iordache şi tabela a arătat 3 – 2. Finalul de joc a fost fierbinte. Ultima şansă de gol a venit în cel de al cincilea minut de prelungiri, când Tiric a şutat peste buturile lui Marinoiu şi s-a terminat cu un rezultat de egalitate 3 la 3..

Raul Spătaru, antrenorul celor de la CS Hunedoara, a declarat:
„Sunt supărat pe mai multe lucruri, în primul rând pe rezultat. Să ţi se anuleze un gol la un şut de la 25 de metri pe mijlocul porţii, nu ştiu pentru ce motiv, eu nu am mai văzut aşa ceva. Sunt supărat că ni s-a anulat un gol valabil, că am avut 3 – 1 şi nu am putut ţine de scor, că am ratat un penalti la 3 – 2, m-a supărat că nu am avut reacţie când adversarul a revenit în joc şi pe tabelă. Trebuia să câştigăm astăzi cele trei puncte, dar a intervenit relaxarea la 3 – 1 şi greşeala de la penalti. Încercăm să recuperăm în etapele următoare. Ar fi trebuit să jucăm cu Sebişul săptămâna viitoare, urmează după aceea un meci cu Lipova, foarte greu. Din păcate l-am pierdut pe Vasinc, care a suferit o fractură de claviculă şi va lipsi o perioadă.”
Rezultatele etapei a 16-a:
ACS Poli Timişoara – Fortuna Becicherecu Mic 2-1
LPS Cetate Deva – CSC Dumbrăviţa 1-1
U Craiova 1948 SA – Şoimii Lipova 2-2
Flacăra Horezu – Naţional Sebiş 3-0
Crişul Chişineu Criş – Progresul Pecica 0-0
Gloria Lunca Teuz Cermei – CSC Ghiroda şi Giarmata Vii 3-3
CS Hunedoara – Viitorul Dăeşti 3-3
ACSO Filiaşi – Gilortul Târgu Cărbuneşti 1-0
În clasament, CS Hunedoara rămâne pe locul 7, având un total de 23 puncte, iar LPS Cetate Deva se menţine pe locul 12 cu 18 puncte.

2 comentarii la „Meci de infarct la Hunedoara

  • Articol foarte slab nici echipele de start nu le ați dat! unde ați văzut meciul la televizor?

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura