Sport

Meci de gală în primul tur la „Cupa Big”

Două dintre cele mai bune echipe de fotbal ale liceelor din judeţ, CNS „Cetate” Deva şi CT „Matei Corvin” Hunedoara, se vor întâlni în etapa sferturilor de finală a ediţiei 2015 (a VI-a) a „Cupei Big”, cea mai populară competiţie fotbalistică a liceenilor din Deva.
Echipa din Hunedoara a fost invitată în competiţie în ultimul moment în locul celor de la Colegiul Tehnic Energetic „Dragomir Hurmuzescu”, care s-au retras. Competiţia este organizată de postul de Radio „Big FM” Deva, în perioada 16-19 februarie, la Sala Sporturilor din Deva. Echipele de la Colegiul Naţional Sportiv „Cetate” şi Colegiul Naţional „Decebal” au fost capi de serie la tragerea la sorţi a competiţiei, desfăşurată, ieri, la sediul Inspectoratului şcolar Hunedoara, însă doar una a avut noroc. Trupa de la „Decebal”, ajunsă cap de serie în urma comasării cu campioana de anul trecut CN „Traian”, va avea parte de un adversar facil în sferturile de finală, urmând să întâlnească echipa  de la Liceul de Muzică şi Arte Plastice „Sigismund Toduţă”. În schimb, CNS „Cetate” Deva va întâlni cel mai puternic adversar posibil, respectiv formaţia CT „Matei Corvin” Hunedoara, multiplă campioană naţională, invitată în premieră în competiţie. În celelalte două meciuri se vor întâlni: Grupul Şcolar  „Grigore Moisil” cu Liceul Teoretic „Téglás Gábor” şi Liceul Pedagogic  „Sabin Drăgoi” cu Colegiul Tehnic  „Transilvania”. Partide din cadrul sferturilor de finală se vor disputa luni, 16 februarie şi marţi 17 februarie, câte două pe zi, de la orele 14.00 şi 15.00. Semifinalele vor avea loc miercuri, 18 februarie, iar finalele sunt programate joi, 19 februarie. Meciurile vor fi conduse de arbitri din cadrul Colegiului de Arbitri Deva, iar finala îl va avea la centru pe Edy Kovacs, arbitru care activează la nivelul Ligii I la futsal. (C. Marinuţ)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura