Tragedia s-a petrecut în Călan, ieri dimineaţă, iar mecanicul de 52 de ani a fost descoperit în interiorul locomotivei, decedat. Potrivit medicului Călin Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Hunedoara, un echipaj de prim-ajutor a mers la solicitare, însă bărbatul a fost găsit fără suflare, cu arsuri pe întreaga suprafaţă corporală. Mecanicul s-ar fi electrocutat la linia de înaltă tensiune dat fiind faptul că trapa locomotivei era desfăcută. Acesta ar fi ieşit pe trapa superioară, care era garată la linia 7, şi s-a produs un arc electric care i-a fost fatal. În locomotivă erau doi mecanici, iar colegul victimei se afla în altă parte a mastodontului. El a auzit un zgomot şi când şi-a văzut colegul fără suflare, a dat alarma. Atât poliţiştii TF, cât şi inspectorii de muncă hunedoreni au demarat investigaţii pentru a stabili cum s-a ajuns la tragedie. (M. Gânju)
Zvonurile circulă cu o viteză uluitoare în regiune, unde cârcotașii susțin că angajații unei administrații…
Daria Graur, din Aninoasa Pentru că reprezintă România, Hunedoara și Valea Jiului la Jocurile Olimpice…
Nicoleta V., din municipiul Lupeni Pentru că este acuzată de furt calificat și a fost…
Județul Hunedoara are un nou prefect. Maria Ștefănie a fost numită oficial în funcție de…
Mobilizare masivă a forțelor de ordine în această dimineață. Polițiștii hunedoreni, sub coordonarea structurilor centrale,…
Magdalena Șerban Locuitorii comunei Zam au șansa de a trece la energia verde și de…