Categories: ActualitateFlash

O matriță din bronz, folosită de un bijutier dac, a intrat în tezaurul muzeului din Deva

      De azi, vineri, în colecţia de tezaur a Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane (MCDR) Deva se regăsește o matriţă din bronz, folosită acum 2.000 de ani de un bijutier care lucra în cetatea dacică Sarmizegetusa Regia. Ea a intrat în patrimoniul muzeului devean după ce a fost studiată de specialiştii Universităţii Babeş-Bolyai şi de cei ai muzeului din Cluj-Napoca, timp de un an de zile. 

“Este o piesă foarte frumoasă şi importantă din punct de vedere istoric, demnă să facă parte din colecţiile celor mai importante muzee din lume. Matriţa este realizată din bronz, are o formă hexagonală, cu ornamente pe toate feţele, decorate în negativ. Peste aceste feţe erau aşezate foiţe din metal preţios, pe care se transfera apoi modelul din negative”, a explicat profesorul universitar Gelu Florea, de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

Matriţa prezintă modele diverse, între care un cap de leu şi o reprezentare a unui tigru. Unele animale sunt în legătură cu altele, inclusiv în scene de luptă.

“Apariţia piesei la Sarmizegetusa Regia arată că acolo era un mediu cosmopolit, care îşi permitea ceea ce este mai bun”, a apreciat profesorul Gelu Florea. În opinia sa, matriţa a fost adusă în cetatea dacică de un meşter bijutier care ar fi putut proveni din extremitatea estică a Mediteranei sau din oraşele situate la nordul Mării Negre. 

Matriţa a fost descoperită în anul 2013, la rădăcina unui fag uriaş, care s-a rupt după o furtună puternică ce a avut loc în zona cetăţii Sarmizegetusa Regia, din Munţii Orăştiei. Piesa, extrem de valoroasă, a fost ridicată de administratorul sitului arheologic şi a fost predată istoricilor, care au început să o cerceteze din punct de vedere ştiinţific.

Potrivit directorului muzeului devean, Liliana Țolaș, matriţa din bronz descoperită la Sarmizegetusa Regia va fi restaurată în următoarele luni în laboratoarele muzeului din Deva, de această procedură urmând să se ocupe un specialist renumit din Ungaria. Acesta va sosi la Deva cel mai târziu la începutul lunii septembrie şi va decide procedurile de restaurare şi conservare.

“Această valoroasă piesă antică va intra în tezaur şi va fi expusă într-o cameră specială a muzeului, cu ocazia lansării unui volum dedicat matriţei, în care vor fi prezentate rezultatele cercetărilor de la Cluj-Napoca”, a precizat  Liliana Ţolaş,   directorul MCDR Deva. (Mircea Crivăț)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ANUNŢ PUBLIC

40 de minute ago

Un rezultat firesc: două clase în plus pentru elevii din municipiul Deva

Dragi deveni, În ultimele săptămâni, subiectul planului de școlarizare pentru anul școlar 2026–2027 a generat…

5 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Au pus la cale de o răstunare a conducerii şi se străduiesc din răs­puteri să…

8 ore ago

Bulina albă

Cristi Petrean, președintele Asociației Județene de Fotbal Hunedoara Pentru că a fost reconfirmat în funcție,…

8 ore ago

Bulina neagră

Anton V., din Vulcan Pentru că a tâlhărit, pe timp de noapte, doi adolescenți și…

8 ore ago

Era necesar? Călin P. Marian și partea lui de „dezmăț bugetar”

Statul român a cheltuit mult cu fostul prefect Călin Petru Marian. Mult și cons­tant. Nu…

8 ore ago