Categories: EvenimentFlash

Matriţă antică din bronz, descoperită la Sarmizegetusa Regia

Sorina Popa

O matriţă din bronz a fost descoperită în situl arheologic de la Sarmizegetusa Regia, aflat în administrarea Consiliului Judeţean Hunedoara. Potrivit administratorului sitului, Vladimir Brilinsky, este vorba despre o piesă deosebit de importantă, aceasta fiind găsită sub un fag dezrădăcinat, în urma furtuni violente, care s-a produs în noaptea de 23 spre 24 iunie.

Matriţa era folosită în antichitate la realizarea tiparelor pentru turnat piese decorative din metale preţioase, fiind singura piesă de acest fel descoperită până acum pe întreg teritoriul fostei Dacii. „Obiectul găsit arată calitatea artistică ieşită din comun a meşteşugarului care l-a realizat şi implicit a produselor obţinute.  Piesa, de o valoare inestimabilă, a fost predată Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva”, a declarat Vladimir Brilinsky. După ce va fi studiată de către specialiştii responsabili cu cercetarea arheologică în Munţii Orăştiei, piesa va intra în circuitul muzeal, fiind înregistrată în inventarul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Măsuri pentru gestionarea situaţiilor provocate de ursul observat ieri în zona Castelului Corvinilor şi în Centrul Vechi al municipiului Hunedoara

În urma semnalării prezenţei unui urs, ieri dimineaţă (15.10.2026), în apropierea Castelului Corvinilor, ulterior, seara,…

o oră ago

A CONDUS UN AUTOBUZ DE CĂLĂTORI SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI ȘI S-A ALES CU DOSAR PENAL

Un bărbat din Lupeni, șofer de autobuz, a fost depistat în trafic, în timp ce…

o oră ago

A fost semnalată prezența unui urs în municipiul Hunedoara, pe strada Stângă Ioan Mircea

Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.

17 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Personajul de care vor­bim azi a crezut că dacă are „spate” politic sau pile la…

22 de ore ago

Bulina albă

Ștefan Tiriteu, managerul Spitalului municipal Brad La Spitalul Municipal Brad, din județul Hunedoara, Secția de…

22 de ore ago