Unităţile de învăţământ din judeţul Hunedoara au primit 126.000 de măşti de protecţie ce vor fi distribuite elevilor şi profesorilor care vor participa la cursurile de pregătire şi consiliere pentru examenele naţionale, în perioada 2-12 iunie.
Alte 126.000 de măşti vor fi distribuite şcolilor şi liceelor din judeţul Hunedoara în perioada imediat următoare, astfel încât procesul de pregătire al elevilor din clasele terminale, dar şi activitatea cadrelor didactice, să se desfăşoare în siguranţă.“În perioada 2 -12 iunie, elevii hunedoreni din clasele a VIII-a, a XII-a, a XIII-a, anii terminali din şcoala profesională şi şcoala postliceală, vor realiza activităţi de pregătire şi consiliere pentru examenele naţionale în unităţile de învăţământ, în condiţii de siguranţă. În acest sens, în data de 30 mai, au fost distribuite unităţilor de învăţământ din judeţul Hunedoara 126.000 de măşti de protecţie, din cele 252.000 estimate a fi necesare în judeţul nostru“, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Hunedoara.
Măştile de protecţie au fost asigurate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, conform Legii nr. 55/2020, pentru a fi folosite pe durata sesiunilor de pregătire. Totodată, în unităţile de învăţământ în care se desfăşoară sesiuni de pregătire a examenelor naţionale s-a făcut dezinfecţie, s-au asigurat condiţii pentru păstrarea unei distanţe de minimum doi metri între persoane şi au fost stabilite şi marcate locurile elevilor în sălile de clasă. Accesul în unităţile de învăţământ va fi posibil doar după măsurarea temperaturii. De asemenea, au fost puse covoraşe dezinfectante, dispensere cu dezinfectant pentru mâini, săpun şi prosoape de hârtie.
Elevii care nu pot participa la activităţile organizate în şcoli şi licee vor beneficia de sesiuni de pregătire pentru examene, de acasă, asistate de tehnologie, a precizat ISJ Hunedoara.
Doi amici afaceriști din sudul județului, cunoscuți pentru faptul că s-au lăudat cu relațiile și…
Constantin Radu Tudosie, regizor și actor al Teatrului Dramatic „I. D. Sîrbu” din Petroșani Pentru…
Cristian B., din Vulcan Pentru că riscă pedeapsa cu închisoarea pentru că a hărțuit o…
În perioada 15–16 septembrie 2026, polițiștii din cadrul structurilor Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara au…
Tânăra l-a cunoscut pe abuzator, un bărbat din Chimindia, pe Internet și a crezut că…
Polițiștii din județul Hunedoara au depistat, marți, 15 septembrie, doi conducători auto care se aflau…