Măsuri pentru eficientizarea lucrărilor de deszăpezire a drumurilor din judeţ: Omul gospodar îşi face vara sanie şi iarna căruţă

Oana Mihnea

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) se pregăteşte să achiziţioneze utilaje de ultimă generaţie pentru a asigura în condiţii optime deszăpezirea drumurilor în iarna care se apropie. Nici Consiliul Judeţean Hunedoara nu se lasă mai prejos şi a pregătit îmbunătăţiri pentru curăţarea drumurilor judeţene în anotimpul rece.

Unul din fiecare şi la regionala noastră
Conform unui comunicat, CNADNR a anunţat deschiderea procedurii de licitaţie pentru atribuirea contractului cu obiectul „Achiziţionare utilaje reprezentând echipe mobile de intervenţii de urgenţă“. Direcţia de Drumuri şi Poduri Timişoara va primi câte un utilaj din fiecare tip, şi anume, autobasculantă 6×4, încărcător frontal, autoutilitară transport mixt, buldoexcavator, freză de asfalt, staţie de asfalt mobilă 60 tone/oră, cilindru compactor, tăietor hidraulic, sistem amorsare, remorcă semnalizare, trailer 40 tone+cap tractor, finisor asfalt, maşină de marcaj, sonetă pentru montare/demontare parapeţi şi utilaj pentru raparaţii pe timp friguros cu infraroşu. „Pentru a creşte capacitatea de intervenţii în situaţii de urgenţă pe reţeaua de drumuri naţionale şi autostrăzi, CNADNR va înfiinţa echipe mobile de intervenţie la nivelul fiecărei direcţii regionale. Astfel, compania va putea gestiona mult mai rapid şi eficient orice tip de accidente tehnice, faţă de situaţia de acum, când trebuie urmate proceduri multiple pentru a putea angaja un terţ pentru intervenţie la locul producerii evenimentului“, a declarat Narcis Neaga, directorul general al CNADNR. Pentru atribuirea contractului, compania de drumuri organizează licitaţie împărţită pe 15 loturi, iar durata contractului este de 12 luni de la intrarea în vigoare.

Maşini dotate cu GPS
La rândul ei, conducerea Consiliului Judeţean Hunedoara schimbă din această iarnă regulile jocului de-a deszăpezitul. Modul de întreţinere a drumurilor judeţene pe timp de iarnă a fost mereu un subiect de discuţie, de aceea, preşedintele Adrian David modifică strategia instituţiei pentru a asigura control şi transparenţă.
Potrivit declaraţiilor acestuia, acordul cadru vechi pentru întreţinerea drumurilor judeţene a expirat la începutul lunii septembrie, iar cel nou aduce câteva modificări. „În primul rând, judeţul era împărţit pe patru zone geografice, Valea Jiului, Haţeg, Valea Mureşului şi partea de nord, care de acum va fi împărţită în două, astfel încât vor rezulta cinci zone. De asemenea, vom obliga drumarii să îşi doteze utilajele folosite la deszăpeziri cu module GPS, ca să ştie orice hunedorean în timp real unde sunt acestea şi de cât timp sunt în funcţiune. Acest lucru va fi posibil datorită unei hărţi interactive, care va putea fi consultată de site-ul CJ Hunedoara“, a precizat Adrian David, şeful administraţiei judeţene.

Mesagerul Hunedorean