Comunitate

Maslu şi mâncare de post pentru asistaţii de la UAMS Baia de Criş

Magdalena Şerban

De Crăciun, asistaţii social găzduiţi de Unitatea de Asistenţă Medico-Socială Baia de Criş se vor bucura de bucate alese şi mici atenţii oferite de conducerea instituţiei. Nu au fost neglijaţi nici sărbătoriţii lunii noiembrie.
„Se apropie Marele Praznic creştin, iar noi ne-am pregătit deja. Pe timpul postului, am încercat să le oferim asistaţilor noştri posibilitatea să-şi aleagă între meniul normal sau unul fără carne, ouă etc., adică de post. Vineri, au luat parte la slujba de Maslu, iar cei care au dorit s-au putut spovedi, pregătindu-se pentru a întâmpina Naşterea Domnului. Ca în fiecare an, de pe masa festivă nu vor lipsi cozonacul, mezelurile (lebăr, tobă, cârnaţi, jumări) şi mâncarea tradiţională, astfel încât să nu simtă că nu se regăsesc acasă, în sânul celor dragi. Aici am construit o mare familie şi ne dăm silinţa să fim cât mai uniţi. Nu i-am uitat nici pe sărbătoriţii lunii noiembrie, adică Elena Jurca, Virona Marge, Traian Gheorghe şi Gheorghe Anton. Au primit tort, suc, le-au fost urate cele bune şi au fost înconjuraţi de multă atenţie. Le doresc sănătate, linişte şi împlinire“, a afirmat Diana Bulz, managerul UAMS Baia de Criş. Aceasta a mai spus că vor exista şi mici surprize care se vor materializa sub forma unor daruri simbolice, oferite în spiritul Crăciunului.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura