Două autoturisme (foto) au fost distruse, iar faţada unui bloc a fost afectată, în urma unui incendiu care s-a petrecut în oraşul Petrila, a informat, sâmbătă, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara.
Incendiul s-a produs sâmbătă, în jurul orei 4,00 dimineaţa, pe strada 8 Martie, la o maşină parcată lângă un bloc de locuinţe, autoturismul fiind distrus în totalitate. Cea de-a doua maşină, aflată în apropiere, a ars în proporţie de 70 la sută.
De asemenea, o suprafaţă de 8 metri pătraţi din faţada blocului şi fereastra unui apartament au avut de suferit din cauza focului. „Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de distrugere prin incendiere, în vederea stabilirii circumstanţelor în care a izbucnit incendiul şi a luării măsurilor legale”, a precizat IPJ Hunedoara.
Pompierii au lichidat incendiul şi au apreciat că acesta s-ar fi produs din cauza unui scurt circuit electric apărut la autoturismul care a ars în totalitate.
Vorbesc gurile rele că un personaj de la noi s-a reactivat și, după ce a…
Corneliu Birtok-Băneasă, inventator Pentru că Asociația CORNELIUGROUP Cercetare-Inovare marchează o etapă istorică: celebrarea a 18…
S.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de omor…
Scandal monstru din cauza reducerilor claselor de a IX-a la liceele din municipiul Deva. Cel…
O femeie de 52 de ani a fost reţinută de poliţie, fiind acuzată că ar…
Magdalena Șerban Una dintre specialitățile cele mai solicitate de la Spitalul Municipal Hunedoara este Oftalmologia,…