Categories: Comunitate

Masă caldă gratuită pentru preșcolarii și școlarii din Vața de Jos

Magdalena Șerban

Programul Național „Masă Sănă­toasă” ajunge și la Vața de Jos, con­cre­tizându-se printr-o masă gratuită, pe zi, oferită preșcolarilor și școlarilor de aici. Prin acest demers național, Ministerul Educației își propune să contribuie la prevenirea excluziunii sociale, a abandonului şcolar şi la îmbunătățirea performanţelor educa­ționale. Finanțarea se asigură de la bugetul de stat.

E stabilit
„Am fost declarați eligibili, întrunind punctajul necesar, așa că circa 230 de copii vor beneficia de un meniu gratuit, pe zi. La nivel de comună avem o școală generală la Vața de Jos și încă două primare la Târnava de Criș și Ciungani. Plus două grădinițe, una la Vața și una la Târnava. Vom opta pentru masă cal­dă, evident, respectându-se regulile ali­mentare privind raportul nutrițional potrivit vârstei lor. Trebuie organizată licitație pentru a se găsi furnizorul. Cred că este un mare sprijin pentru cei mici, putând să ia masa ca și acasă, adică fiind vorba de mâncare gătită, nu de simple sandwich-uri sau gustări reci. Trebuie asigurate condiții cât mai bune pentru ei. Ce mai vreau să spun că legat de transportul lor, avem trei microbuze și suntem cuprinși și pe lista de la Consiliul Județean pentru un mi­cro­buz electric. Lucrurile sunt în ordine, ei doar să învee bine. În rest, ne ocu­păm de confortul lor”, a transmis pri­marul din Vața de Jos, Liviu Ioan Lință (foto).

Meniu de 15 lei
Reamintim că în acest program au fost incluse 1.223 de școli din țară, iar valoarea repartizată este de 1.019.223 mii lei, potrivit notei de fundamentare. De acești bani ar trebui să beneficieze 458.833 de elevi. Se va derula în trei variante diferite. Prima constă într-o masă caldă, preparată în școlile în care există cantină cu aviz de funcționare, dar și un spațiu adecvat de servire a mesei. A doua implică o masă caldă fur­nizată în regim de catering. Pentru această variantă vor trebui să opteze uni­tățile de învățământ în care nu exis­tă cantină. A treia variantă: elevilor li se va oferi un pachet alimentar, în cazul în care nu este posibilă asigurarea unei mese calde. Totul, în limita a 15 lei pen­tru fiecare beneficiar. Sunt prevăzute și o serie de reguli astfel încât prepararea alimentelor să se încadreze cu ade­vă­rat în categoria „masă sănătoasă”. Mai exact, este interzisă folosirea de aditivi, conservanți sau potențiatori de gust, iar sarea iodată nu trebuie să conțină antiaglomeranți. Ceapa nu va fi prăjită, ci doar înăbușită, iar servirea de ouă o­chiuri sau tocături prăjite nu va fi per­misă. Vor fi evitate și mâncărurile care solicită un efort digestiv puternic sau care au efect excitant ori a căror com­binaţie produce efecte digestive ne­fa­vorabile. Pe scurt, trebuie să fie res­pec­tate prevederile Legii nr. 123/2008 pentru o alimentaţie sănătoasă în uni­tăţile de învăţământ preuniversitar şi ale Ordinului ministrului sănătăţii pu­blice nr. 1.563/2008 pentru apro­barea Listei alimentelor nerecoman­date preşcolarilor şi şcolarilor şi a prin­cipiilor care stau la baza unei ali­mentaţii sănătoase pentru copii şi ado­lescenţi. Potrivit prevederilor, suportul alimen­tar nu se va acorda pe perioada vacan­țelor sau a altor zile declarate prin lege, ca zile nelucrătoare.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un proiect rămas fără piștari din puș­cu­lița statului este pe cale să stârnească și mai…

42 de minute ago

Bulina albă

Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost aleasă prim-vicepreședinte a femeilor social-democrate…

49 de minute ago

Bulina neagră

Iosif N., din Vulcan, recidivist Pentru că este la un pas de a ajunge în…

50 de minute ago

Arestat după ce a vândut droguri într-un local din Deva

Procurorii Direcției de Investigare a In­frac­țiunilor de Criminalitate Organizată și Te­ro­rism – Biroul Teritorial Hunedoara…

50 de minute ago

Solicitările la 112 pe perioada caniculei, creștere cu 10 la sută în județ

Șeful DSU, Raed Arafat, a îndemnat ca în perioada de caniculă și mai ales în…

53 de minute ago

Directorul unei firme, prins cu amanta, și-a amenințat soția că o omoară

Bărbatul de 47 de ani, din Petrila, a fost acuzat de săvârșirea infracțiu­nilor de amenințare…

53 de minute ago