Categories: EvenimentFlash

Martorii s-au încurcat în declaraţii

Nicoleta Popa

Din cele 10 persoane, români şi străini, judecate în dosarul „Comorile dacice II”, sub acuzaţia că au efectuat detecţii şi săpături în siturile arheologice din Munţii Orăştiei, la termenul de ieri, doar opt s-au prezentat în faţa instanţei devene. Au lipsit doi cetăţeni străini, Ljubisa Ilic şi Radu Horia Camil.
La termenul de ieri au fost audiaţi trei martori, propuşi de către Parchet. Aceştia s-au cam încurcat în declaraţii, dând vina pe faptul că a trecut foarte mult timp de când au început operaţiunile în Munţii Orăştiei, mai exact, în 1998. Unul dintre martori a spus că autorităţile locale cunoşteau persoanele care erau pasionate de căutarea comorilor şi care deţineau detectoare de metale, dar nu au luat nici o măsură.

Nu mai recunosc ce au declarat
Martorii audiaţi ieri de către magistraţi nu au mai recunoscut declaraţiile date în faţa procurorilor, în faza de urmărire penală. Unul dintre aceştia, Marian C., a spus judecătorilor că nimic din ceea ce este consemnat în declaraţiile din dosar, pe care el le-ar fi dat, nu este adevărat, şi că sunt nişte aberaţii, cu toate că acestea erau semnate de el. Mai mult, bărbatul a afirmat că poliţiştii care l-au audiat la Alba Iulia au făcut presiuni asupra lui să spună că a văzut monede şi brăţări din aur, sustrase din siturile arheologice, cu toate că el nu ştia nimic despre existenţa unor astfel de obiecte.

A confundat zilele
Un alt martor, Traian S., a încurcat momentele. Acesta a declarat magistraţilor că inculpatul Ilie Luncan i-a dat două brăţări din aur şi 40-50 de monede, ca să le vândă. Bărbatul a spus că l-a contactat pe Eugen Dudaş, o altă persoană care a fost cercetată în acest dosar, ca să îi vândă obiectele, dar, din cauza preţului prea mare, de aproximativ 80.000 de mărci, acesta din urmă a refuzat achiziţionarea lor. După ce judecătorul i-a citit declaraţia dată în faţa organelor de urmărire penală, în care spunea că Dudaş a fost însoţit de un cetăţean străin când a văzut brăţările, Traian S. a spus că a încurcat zilele. În plus, acesta a adăugat că cetăţeanul străin a fost la el când i-a cerut să îi vândă ţuică, şi nicidecum când încerca să comercializeze brăţările.
Următorul termen al procesului a fost stabilit pentru data de 30 martie, când vor fi audiaţi alţi martori.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Un sfert de veac de comunitate – Cărturești în orașul tău

Experiență unică Cititorii care vizitează Cărturești spun că e „un loc magic”, „un loc în…

2 ore ago

Primarul faptelor concrete. Primarul comunității!

În cei trei ani și șase luni ai mandatului de primar, mandat câștigat în urma…

3 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele că o domnișorică a fost pusă pe o funcție demnă de tinerețea…

19 ore ago

Bulina albă

Ovidiu Bălan, primarul municipiului Orăștie Pentru că a făcut din centrul orășelului un peisaj cochet,…

19 ore ago

Laurențiu Nistor: A început modernizarea DJ 705A pe sectorul Orăștie – Costești, unul dintre cele mai importante drumuri din punct de vedere turistic

Infrastructura rutieră de acces spre Ce­tățile Dacice din Munții Orăștiei se moder­nizează cu fonduri europene…

19 ore ago

Bulina neagră

Constantin V., din municipiul Petroșani Pentru că a fost arestat pentru mai multe furturi din…

19 ore ago